Filip Jianu, Patricia Țig și Miriam Bulgaru luptă azi în calificările de la Roland Garros. Programul partidelor

Cei trei jucători din România rămași în cursa pentru calificarea pe tabloul principal de la Roland Garros - Filip Jianu la masculin - și Patricia Țig, respectiv Miriam Bulgaru - la feminin (cele două meci direct pentru accesul în turul 3 - vor reveni azi pe zgura de la Paris. Partidele lor ar fi trebuit să se joace miercuri, dar au fost amânate din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max

Sursa video: Eurosport

Filip Jianu (23 de ani) este la două meciuri distanță de o calificare istorică pe tabloul principal al unui Grand Slam (ar fi pentru prima oară în carieră când realizează asta). Fost sfert-finalist la French Open juniori, sportivul bucureștean s-a calificat în turul 2 al calificărilor de la Roland Garros, după ce l-a învins pe slovacul Josef Kovalik, revenind fantastic de la 0-1 la seturi și de la un break în minus în decisiv.
În turul al doilea al calificărilor, sportivul nostru îl va înfrunta pe germanul Henri Squire (260 ATP). Acesta din urmă a produs surpriza în primul tur și l-a învins pe favoritul numărul 17, brazilianul Felipe Meligeni Alves (133 ATP) cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4, după o oră și 38 de minute de joc.
Disputa - care se anunță extrem de echilibrată, cei doi sportivi fiind de valori apropiate - va deschide ziua pe terenul 11, urmând ca această confruntare să aibă loc de la ora 11:00 (ora României, în direct pe Max).
Învingătorul din meciul Jianu - Squire va juca foarte probabil în ultimul tur de calificări cu Daniel Evans, care pleacă din postura de favorit în duelul cu francezul Tabur (locul 311 ATP). Veteranul britanic de 34 de ani are două optimi de finală la Grand Slamuri, în carierea sa începută acum 19 ani, dar la Roland Garros nu a reușit să depășească vreodată turul secund.

Țig și Bulgaru, față în față pentru accesul în finala calificărilor de la Roland Garros

Patricia Țig a fost prima jucătoare din România care a făcut pasul spre turul 2 al calificărilor de la Roland Garros 2025. Sportiva noastră a învins-o pe canadianca Kayla Cross (217 WTA) cu scorul de 6-4, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 16 minute de joc, pentru a se califica în semifinalele calificărilor la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Acolo, ea va da peste Miriam Bulgaru, într-un duel 100% românesc, iar câștigătoarea va fi la o singură victorie de tabloul principal al Openului Francez. Miriam, ocupanta locului 203 WTA, a obținut accederea în turul secund al calificărilor de la Roland Garros după ce a învins-o pe favorita numărul 13, Nuria Parrizas-Diaz, din Spania, cu scorul de 6-1, 7-6 (9), la capătul unui meci care a durat o oră și 56 de minute de joc.
Duelul dintre cele două tricolore este al doilea de pe terenul 4, urmând a se disputa după încheierea partidei dintre Juvan și Chwalinska. În consecință, e de așteptat ca Bulgaru și Țig să intre în arenă în jurul orei 13:00-13:30.
Câștigătoarea dintre Patricia și Miriam va da piept în finala calificărilor cu învingătoarea din duelul Julia Riera - Talia Gibson. Aceasta din urmă e sportiva mai bine clasată, dar specialiștii o văd favorită pe argentiniancă în partida care va avea loc azi, după 12:30, Riera fiind o specialistă pe zgură.
În măsura în care va ajunge pe tabloul principal de la Roland Garros, Miriam Bulgaru va fi, ca și Jianu, în fața unei premiere. În ceea ce o privește pe Țig, aceasta a obținut performanța carierei pe zgura din Paris: în 2020, ea ajungea până în turul 3, unde pierdea în decisiv în fața franțuzoaicei Fiona Ferro.
Tot astăzi, jucătoarele din România calificate direct pe tabloul principal - Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea, Anca Todoni, Irina Begu și Gabriela Ruse - își vor afla posibilul parcurs de la Roland Garros 2025, tragerea la sorți pentru tablourile de simplu urmând a fi efectuată de la ora 15:00.
Calificările de la Roland Garros 2025 au început de luni, 19 mai (în direct pe Max), în timp ce competiţia propriu-zisă se va desfăşura în perioada 25 mai - 8 iunie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo