LIVEBLOG Roland Garros #13 | Sinner - Alcaraz, marea finală masculină de la Roland Garros

Jannik Sinner - Carlos Alcaraz va fi marea finală de la Roland Garros 2025. După ce ibericul a avansat în ultimul act în urma meciului cu Lorenzo Musetti, în care italianul a abandonat în setul 4 (la 2-1 la seturi și 2-0 pentru Carlos), italianul l-a învins pe Novak Djokovic în semifinala a doua, într-un meci foarte disputat, dar care s-a terminat în minim de seturi.

Alexander Zverev - Novak Djokovic - Roland Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

UPDATE | Jannik Sinner s-a calificat pentru prima dată în carieră în finala Roland Garros, după ce a trecut în 3 seturi de Novak Djokovic, scor 6-4, 7-5, 7-6 (3). Liderul mondial se va duela pentru marele trofeul cu Carlos Alcaraz, care a ajuns în ultimul act după ce a profitat de abandonul lui Lorenzo Musetti. Pentru prima dată după 41 de ani, finalele de simplu de la Paris aduc față în față locurile 1 și 2 din clasamentele mondiale (la feminin se înfruntă Aryna Sabalenka și Coco Gauff).
UPDATE | Jannik Sinner e la un set distanță de prima sa finală la Roland Garros. Italianul a câștigat setul secund în semifinala cu Djokovic, scor 7-5. Liderul ATP a servit pentru set la 5-4, dar Nole a făcut primul său break. Sârbul a avut apoi 40-15 pe propriul serviciu, dar din acel moment Sinner a jucat fantastic și are 2-0 la seturi.
UPDATE | Jannik Sinner a câștigat primul set al duelului cu Novak Djokovic, scor 6-4, după 46 de minute. Italianul a făcut un singur break, dar la serviciu a fost absolut magistral, cedând numai 3 puncte în game-urile în care a pus mingea în joc.
UPDATE | Novak Djokovic și Jannik Sinner au intrat pe arena Philippe Chatrier și în curând va începe semifinala a doua. Sârbul caută calificarea în a 8-a sa finală la Paris, în timp ce liderul mondial încearcă să ajungă în premieră în ultimul act.
UPDATE | Carlos Alcaraz e primul finalist de la Roland Garros! Lorenzo Musetti a abandonat în setul 4 al primei semifinale de la Paris, la scorul de 4-6, 7-6, 6-0, 2-0 pentru jucătorul iberic. Italianul a acuzat probleme la o coapsă încă din setul 3 și nu a mai putut să combată, astfel că a decis să se retragă.
Alcaraz e pentru al doilea an la rând în finala Grand Slam-ului parizian. Anul trecut a cucerit trofeul după ce l-a învins pe Alexander Zverev, iar duminică se va duela cu Jannik Sinner sau Novak Djokovic, care vor fi adversari în semifinala a doua, astăzi, de la ora 20:00.
UPDATE | Carlos Alcaraz câștigă setul al treilea la 0, după doar 24 de minute de joc. Campionul en-titre e la un set distanță de marea finală de la Roland Garros.
UPDATE | Carlos Alcaraz câștigă setul al doilea cu 7-6 (3) după o oră și 7 minute de joc.
UPDATE | Lorenzo Musetti câștigă primul set după 47 de minute de joc, scor 6-4. Deși a avut mai multe lovituri câștigătoare (8, față de 7 ale lui Musetti), Alcaraz a și greșit mai mult decât italianul: a comis 16 erori neforțate, față de cele 12 ale adversarului.
UPDATE | Prima semifinală masculină, Lorenzo Musetti - Carlos Alcaraz, a început la Roland Garros. Meciul poate fi urmărit în direct pe Eurosport 1 și în aplicația Max.
Știre inițială
Roland Garros 2025 se îndreaptă încet, încet, către faza decisivă a celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului cu un amestec spectaculos de forță, talent și legendă.
Casa Pariurilor, Roland Garros 2025

Casa Pariurilor, Roland Garros 2025

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Dacă tinerii Sinner, Alcaraz și Musetti visează la cucerirea Parisului, Novak Djokovic nu e pregătit să cedeze tronul atât de ușor. Singurul membru The Big Three activ a obținut miercuri o victorie grozavă în fața lui Alexander Zverev, iar acum privește cu entuziasm spre o provocare încă și mai mare.
CITEȘTE ȘI:

Alcaraz – Musetti deschide spectacolul de vineri de la Roland Garros

Ziua de vineri începe cu duelul dintre Carlos Alcaraz, campionul en-titre, și Lorenzo Musetti, surpriza sezonului pe zgură. Spaniolul, numărul 2 mondial, a făcut spectacol în sferturile de finală, unde l-a dominat categoric pe americanul Tommy Paul, spulberând orice dubii apărute după prestația mai ezitantă contra lui Shelton, în care a cedat un set.
De cealaltă parte a fileului, Musetti trăiește cel mai bun sezon din carieră. Ajuns în semifinale la fiecare Masters 1000 pe zgură în 2025, italianul de 22 de ani visează la prima finală de Grand Slam. În sferturi, l-a eliminat pe americanul Frances Tiafoe, după un duel intens, încheiat în patru seturi.
În duelurile directe, Alcaraz conduce cu 6-1, ultimele două victorii fiind clare: finala de la Monte Carlo și semifinala de la Roma, ambele câștigate în 2025. Cu toate acestea, Musetti rămâne un adversar periculos, capabil de momente de geniu. Meciul se va disputa vineri, 6 iunie, de la ora 15:30, pe terenul Philippe Chatrier și va fi transmis în direct de Eurosport și în pe platforma Max.

Sinner vs. Djokovic – rivalitate relansată, duel cu miza unei finale la Paris

Confruntarea dintre Jannik Sinner, liderul mondial și revelația ultimilor doi ani, și Novak Djokovic, campionul olimpic en-titre și legendarul câștigător a 24 de titluri de Grand Slam, este fără îndoială capul de afiș al zilei a 13-a de concurs.
Partida programată pentru ora 20:00, pe arena centrală de la Roland-Garros, va fi al nouălea duel direct dintre cei doi, scorul actual fiind 4-4. Miza este uriașă: un loc în finala Grand Slamului parizian.
Djokovic, în vârstă de 38 de ani, vine după o revenire formidabilă în sferturile de finală, unde l-a eliminat pe finalistul de anul trecut, Alexander Zverev, într-un meci care a confirmat din nou determinarea și clasa veteranului sârb. Cu o serie impresionantă de victorii pe zgura de la Paris, datorită titlului olimpic cucerit anul trecut, Djokovic vizează a cincea finală la Roland Garros din carieră.
Pe de altă parte, Jannik Sinner impresionează prin consistență și autoritate. Fără set pierdut până acum în turneu, italianul de 23 de ani are un parcurs excepțional: 17-1 la general în 2025 și 10-1 pe zgură, singura înfrângere venind chiar în fața lui Carlos Alcaraz. Sinner, semifinalist la Roland-Garros în 2024, vizează acum cucerirea trofeului suprem pe zgura pariziană.
Întâlnirea de vineri va fi doar a doua pe zgură între cei doi. Prima a avut loc în 2021, la Monte Carlo, unde sârbul a obținut victoria. Totuși, dinamica s-a schimbat. De la finalul lui 2023, Sinner a câștigat trei din ultimele patru meciuri directe, inclusiv în semifinalele Turneului Campionilor și în Finala Cupei Davis, unde a condus Italia către primul trofeu după 47 de ani.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol