Novak Djokovic, clasă absolută, după înfrângerea cu Jannik Sinner de la Roland Garros! Remarca specială a lui Nole despre italian

Novak Djokovic a fost eliminat în semifinale la Roland Garros, fiind învins în minim de seturi de Jannik Sinner, scor 4-6, 5-7, 6-7. Nole a jucat un tenis bun, dar nu a putut face mai mult în fața unui adversar dezlănțuit în cele mai multe momente. La conferința de presă de după meci, sârbul a vorbit la superlativ despre italian, subliniind că viteza cu care joacă acesta e una ieșită din comun.

Jannik Sinner - Novak Djokovic - Roland Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic spera să câștige titlul de Grand Slam cu numărul 25 la Roland Garros, dar visul său a fost curmat în semifinale de Jannik Sinner. Nole a opus o rezistență lăudabilă, dar a cedat în minim de seturi, scor 4-6, 5-7, 6-7, după mai bine de 3 ore de joc foarte intens.
Betano Roland Garros 2025

Betano Roland Garros 2025

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
La final, Sinner a avut un discurs splendid despre sârb, iar acesta "i-a întors serviciul". După ce a dat de înțeles că meciul de aseară ar putea fi ultimul pentru el la Roland Garros, Djokovic a dat dovadă de clasă absolută, recunoscând că pur și simplu liderul ATP a fost jucătorul mai bun. Nole a remarcat în special forța mentală a italianului, care a jucat cel mai bun tenis al său în momentele de mare presiune, cum a fost la cele 3 mingi de set pe care le-a salvat în actul al 3-lea.
"Felicitări lui Jannik pentru încă o performanță foarte bună și solidă. Cred că merită multă recunoștință, pentru că a rezistat mental în momentele dificile, când tot stadionul aclama. Au fost mingi de set împotriva lui și a reușit să găsească niște lovituri foarte bune. A arătat de ce este numărul 1 mondial. A fost foarte solid în seara asta.
Sunt mândru de efortul meu depus în această seară, având în vedere că nu eram într-o formă prea bună la Roland Garros, dar da, seara asta a fost pur și simplu foarte bună pentru mine. Am avut câteva ocazii în setul al treilea. Am riscat un forehand la minge de set și am ratat. Asta prezintă acești tipi de băieți, precum Sinner și Alcaraz, pe teren. Pun constant presiune pe tine și cresc presiunea pe măsură ce meciul avansează. Așa că, atunci când se ivesc oportunitățile, care sunt foarte rare, te face puțin mai anxios, cred, și vrei să riști mai mult. Asta s-a întâmplat. Am ratat.
În ceea ce privește nivelul tenisului, cred că au fost trei seturi strânse. Al doilea și mai ales al treilea ar fi putut merge în dreptul meu. S-a jucat la unul sau două puncte, la una sau două lovituri, dar el a obținut o victorie meritată. M-am simțit constant sub presiune, iar el nu mi-a dat timp să lovesc mingea. A fost constant pe linie, încercând să mă facă să apăr. De aceea este numărul unu mondial. Îi urez tot binele în finală. Cred că va fi un duel incredibil între el și Carlos, cei mai buni doi jucători în acest moment.", a spus Djokovic.

Novak Djokovic, elogii la adresa lui Jannik Sinner, după ce a pierdut contra italianului în semifinalele Roland Garros 2025

Cel mai titrat jucător din istorie a continuat cu laudele la adresa lui Sinner, remarcând că a fost cu un pas în față de fiecare dată când nivelul jocului a crescut și în toate momentele cheie ale partidei.
"Jannik este genul de jucător căruia îi place să joace într-un ritm foarte rapid pe tot parcursul meciului. Este foarte fizic. Este foarte în formă și lovește mingea incredibil de bine. Pare să fie mereu într-un moment bun. Rareori își pierde echilibrul și joacă tenisul vieții lui. Oriunde joci cu el, pe orice suprafață, știi că vei avea acel ritm rapid tot timpul, ceea ce nu mă deranjează neapărat atât de mult, pentru că mă ține în alertă de la început. Primul set fost strâns, 6-4. În al doilea set am avut câteva mingi de break. A fost break, rebreak. El a servit pentru set. Am revenit, am condus apoi cu la 40-15, dar am pierdut. Totuși, a câștigat pe bună dreptate și al doilea set.
Și în al treilea set, cred că am jucat probabil cel mai bun tenis din întregul meci. Cred că am fost mai aproape de a câștiga acel set. Dar în momentele importante, el a avut jocul și mentalitatea potrivite și trebuie să-l felicit. Asta e tot. A fost cu siguranță cel mai bun jucător în seara asta. A fost o înfrângere în minim de seturi, dar simt că i-am dat o replică bună, ca să zic așa. Am încercat să-l pun la treabă până la ultima lovitură. Nu am vrut să renunț, mai ales pe o scenă atât de mare, în semifinalele unui Grand Slam. Da, am făcut tot ce am putut. Ăsta e sportul. Trebuie să strângi mâna celui mai bun jucător și să continui.", a adăugat Djokovic.
picture

Djokovic și Sinner au ridicat toți fanii în picioare! Punct minunat câștigat de Nole la Paris

Sursa video: Eurosport

La finalul setului doi, Djokovic a cerut un time-out medical, dar nu a dat vina pe disconfortul fizic pentru eșecul suferit. Sârbul a punctat că e o problemă pe care o are de ceva vreme, dar nu e nimic grav.
"M-a deranjat puțin pe parcursul acestui turneu, în unele meciuri lungi. E o problemă musculară care trebuia rezolvată și la care am lucrat. Dar cu cât ajungi mai departe în turnee, cu cât meciurile sunt mai solicitante fizic, cu atât problema va agrava într-un fel. Dar nu-mi dădea prea multe bătăi de cap. Așa că nu aș spune că a fost o piedică pentru jocul meu. Încă puteam să mă mișc aproape 100%. Deci eram bine. Ca să fiu sincer, nu i-am acordat prea multă atenție.", a declarat Nole.
Întrebat dacă nivelul actual al lui Sinner îi aduce aminte de perioada sa de apogeu, Djokovic a evitat să facă această comparație, dar a recunoscut că viteza impusă de italian e ceva rar, iar faptul că nu a avut la fel de mult timp între lovituri precum în meciul cu Zverev din sferturi a contat foarte mult în desfășurarea ostilităților.
"Când eram la apogeul meu, jucam și destul de repede tot timpul. Dar el este un jucător diferit și nu vreau să compar stilurile noastre. Cred că este unic în felul lui. Am jucat mai bine? Aș spune nu, pentru că am pierdut. Dacă aș fi câștigat, poate aș fi putut spune asta, dar am pierdut meciul. Cu Zverev, am simțit că am avut mai mult timp de la linia de fund, am avut puțin mai mult timp ca să mă pregătesc de lovituri. Cu Jannik, nu. Nu este timp. Deci trebuie să dai tot ce ai mai bun în mod constant. Cred că jucam la un nivel destul de bun, sincer. În unele momente la un nivel chiar foarte înalt, dar și el a făcut-o. A fost cu un nivel mai bun decât mine în seara asta.", a conchis sârbul.
Novak Djokovic va încerca acum "să-și lingă rănile" și să se concentreze pe sezonul de iarbă, în special pe Wimbledon. De alftel, e foarte posibil ca sârbul să nu mai joace niciun turneu până la All England Club, unde a triumfat de 7 ori în carieră, dar a pierdut ultimele două finale, ambele în fața lui Carlos Alcaraz.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo