Novak Djokovic, Roger Federer, Rafa Nadal și Andy Murray, din nou împreună, la Roland Garros! Anunț uriaș al lui Nole, după titlul 100 al carierei
Novak Djokovic, Roger Federer și Andy Murray vor fi alături de Rafael Nadal la Roland Garros, acolo unde cel mai titrat tenismen al zgurii va fi omagiat de către organizatori. Sârbul a confirmat că va fi lângă fostul său rival în aceste momente foarte speciale.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Rafael Nadal a dominat Roland Garros ca niciun alt jucător la vreun alt turneu de Grand Slam! Spaniolul și-a încheiat incredibila călătorie pariziană cu un scor total de 112-4, ridicând 14 trofee din cele 19 participări la turneul de suflet și scriind adevărate cărți de istorie.

Casa Pariurilor.
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Organizatorii au decis să îl onoreze pe "Regele zgurii", cel care s-a retras din activitate la finalul anului trecut.
"Nu sunt omul acestor tributuri, dar Roland Garros este, evident, cel mai important loc în care am fost în cariera mea. Fără îndoială. Așa că, dacă trebuie făcut ceva în cinstea mea, acesta e locul. Organizatorii de aici trebuie să aibă prioritate. Așa a fost plănuit de la început. Sunt încântat că va fi în acest fel", a declarat Rafa Nadal.
După ce a obținut titlul cu numărul 100 din carieră, la Geneva, Novak Djokovic a făcut un anunț uriaș. Sârbul a confirmat că va fi prezent pe Arena Philippe Chatrier, alături de Roger Federer și Andy Murray, pentru a fi lângă Rafa Nadal, reunind acel celebru Big 4.
"Va fi un moment special și emoționant pentru toată lumea. Voi fi la ceremonie alături de Federer și Murray. Va fi un moment foarte frumos.
Da, e greu să rămâi motivat fără Rafa. Sincer, nu credeam că va fi așa greu. O parte din mine a plecat cu el și e greu să mai găsesc acea motivație. Din fericire, găsesc inspirație în alte lucruri.
Când Rafa a anunțat că se retrage, am simțit ceva ce nu mai simțisem până atunci. Mă gândeam ce voi face începând din acel moment. Chiar și pe teren aveam acest sentiment. În afara terenului parcă nu am simțit chiar atât de tare. Dar după 6 luni, pot spune că e puțin mai bine", a declarat Djokovic într-un interviu pentru LeMatin.ch.
Rafa Nadal a "şters" un nume mare de pe lista favoriţilor de la Roland Garros. Ce finală anticipează
Rafa Nadal a discutat despre șansele lui Alexander Zverev, al treilea jucător al lumii, de a câştigat Roland Garrosul. Germanul e ultimul jucător care l-a învins pe "Matador" pe zgura pariziană, dar în acest moment nu pare a fi capabil să aducă în prim plan cel mai bun joc al său, astfel că e greu să își măsoare forțele cu Alcaraz şi Sinner, principalii favoriţi la French Open.
În ultimii ani, Zverev a fost unul dintre cei mai constanţi jucători pe zgură, finala de anul trecut de la Roland Garros (pierdută după ce l-a condus cu 2-1 la seturi pe Alcaraz) venind după 3 ani cu semifinale consecutive la Paris. Despre ediţia din 2022, când s-a accidentat în finalul setului doi al duelului din "careul de aşi", cu Nadal, Sascha spunea ulterior că se afla în cea mai bună formă a vieţii şi că ar fi întors meciul contra lui Rafa (pierduse primul set la tie-break).
Cert e că, în ciuda constanţei la cel mai înalt nivel pe care a arătat-o de ani buni, germanul a capotat mai mereu în momentele importante ale competițiilor de Grand Slam. Pe lângă ultimul act contra lui Carlitos, de la French Open 2024, Zverev a scăpat printre degete şi ultimul act de la US Open 2020, când l-a condus cu 2-0 la seturi pe Thiem. Neamțul a cedat şi finala Australian Open 2025, dar în aceea nu a avut prea multe şanse, Sinner fiind la un nivel prea ridicat.
Nadal e convins că Zverev are şanse minime la Roland Garros 2025: "Are în cap ratarea finalelor de Grand Slam"
Acum, înainte de Roland Garros, se pune problema în ce măsură Zverev va reuşi să se capaciteze la maximum, mai ales că vine după câteva luni complicate, în care nu a reuşit vreun rezultat notabil. Într-o analiză făcută pentru L'Equipe, Rafa Nadal, de departe cel mai bun jucător pe zgură din istorie, a explicat că nu crede în şansa germanului, acesta având un adevărat blocaj mental. În aceste condiţii, e aproape imposibil să concurezi cu Sinner şi Alcaraz - marii favoriţi la finală - într-un turneu care se joacă după sistemul "cel mai bun din 5 seturi", crede fostul mare campion spaniol.
"Cred că este o perioadă de tranziție, cu doi jucători care fac diferența şi sunt deasupra celorlalţi. Zverev este un jucător impresionant, dar încă nu a câștigat un turneu de Grand Slam.
Din păcate, cred că e în capul lui acest lucru, pentru că, având în vedere nivelul său de tenis, ar fi trebuit să câștige deja măcar un turneu major. Astăzi, însă, el nu pare să fie tehnic şi mental în situaţia de avea soliditatea necesară pentru a face diferența, așa cum se întâmplă în cazul lui Carlitos şi Jannik", a dezvăluit "Matadorul" pentru L'Equipe.
- Zverev e unul dintre doar cei 3 jucători care l-au învins pe Nadal la Roland Garros (ceilalți sunt Soderling - 2009 şi Djokovic - 2015 şi 2021). "Matadorul" a adunat 112 victorii pe zgura pariziană, în 116 meciuri jucate.
Rafa Nadal este prezent la Paris în aceste zile, în prima zi de concurs de la Roland Garros organizatorii urmând a-l omagia pe jucătorul cu 14 trofee la French Open, record care va dăinui pentru totdeauna.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
3
3
3
6
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)