Sinner mută "lumina reflectoarelor" pe Alcaraz, la Roland Garros. Dezvăluirea italianului la Paris: "M-a ajutat enorm!"
Înainte de startul Roland Garros 2025, Jannik Sinner a susținut o conferință de presă în capitala Franței, în care a vorbit deschis despre provocările recente din cariera sa, despre forma sportivă actuală și despre favoritul său la câștigarea turneului – Carlos Alcaraz.
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner a transmis un mesaj puternic de recunoștință față de Rafael Nadal, care i-a fost alături într-un moment delicat, oferindu-i sprijin public în urma suspendării sale în cazul Clostebol: "Cuvintele lui Rafa m-au ajutat enorm, mi-au făcut bine. El mă cunoaște bine și leagă caracteristicile mele personale de cele pe care le am ca sportiv", a spus Sinner, între două antrenamente la Paris.

Betano, Roland Garros 2025
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Referindu-se la intervenția lui Nadal în L’Équipe, Sinner a continuat: "Ceea ce a spus m-a bucurat foarte, foarte mult – cuvintele unui om atât de important, nu doar în sportul nostru, ci și ca personalitate mondială, m-au ajutat moral. Am apreciat foarte mult ce a zis, este o persoană foarte sinceră, așa cum îl vedem și la televizor".
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic nu se aștepta la asta! Stefan l-a făcut să râdă în hohote la Geneva, la conferința de presă
- Alcaraz, discurs clar și răspicat, înainte de RG: "Apreciez criticile, dar oamenii nu pot uita asta"
Sinner îl vede pe Alcaraz ca favorit principal la Roland Garros 2025
În ciuda problemelor recente, Sinner privește cu încredere spre debutul său la Roland Garros, unde îl va întâlni în primul tur pe francezul Arthur Rinderknech, locul 72 ATP, luni, 26 mai. Conștient că publicul parizian va fi de partea adversarului, italianul a dat dovadă de înțelegere și maturitate:
"Va fi diferit, cu siguranță, sunt conștient de asta, dar nu cred că e ceva împotriva mea. Este normal să fie susținuți jucătorii locali, cum se întâmplă și la US Open. La Roma a fost o atmosferă fantastică pentru că eram acasă… Energia de aici este diferită, dar asta este normal", a explicat Sinner.
În ceea ce privește forma fizică, italianul recunoaște că nu este încă la nivelul dorit, dar muncește zilnic pentru a ajunge acolo: "Sunt foarte fericit că sunt aici. Nu există miracole. Totul necesită timp. Muncim mult ca să ajungem la nivelul fizic dorit, la cea mai bună senzație pe teren", a declarat el în cadrul conferinței de presă.
Vorbind pentru Sky Sport, Sinner a recunoscut superioritatea temporară a lui Carlos Alcaraz, campionul de anul trecut de la Roland Garros: "Alcaraz este favorit: a câștigat aici anul trecut și vine după două titluri Masters 1000 și o finală la Barcelona", a spus el. Totuși, Sinner rămâne concentrat asupra propriului joc: "Eu mă concentrez pe mine. Un nou meci cu Carlos ar însemna că am avut un turneu bun, dar până atunci trebuie să mă gândesc la alte lucruri care mă pot ajuta să ajung cât mai departe".
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)