Zverev și-a ales favoritul la câștigarea Roland Garros! "Apoi vin alți 3!" Ce a spus despre Djokovic

Alexander Zverev s-a calificat astăzi în sferturile de finală de la Roland Garros 2025, după ce adversarul său din optimi, Tallon Griekspoor, s-a retras în setul 2. Germanul, favorit numărul 3 la Paris, a vorbit despre cine sunt jucătorii pe care îi consideră favoriți la câștigarea titlului și despre Novak Djokovic, cu care se va duela pentru un loc în semifinale.

Cameron Norrie - Novak Djokovic - Roland Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Alexander Zverev a obținut astăzi calificarea în sferturile de finală de la Roland Garros 2025, după doar 54 de minute de joc cu Tallon Griekspoor (locul 35 ATP), care s-a retras în setul 2, la scorul de 6-4, 3-0 pentru german.
Betano, Roland Garros 2025

Betano, Roland Garros 2025

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
După meci, Zverev a susținut o conferință de presă în care a fost întrebat, printre altele, despre cine sunt jucătorii pe care îi consideră favoriții turneului de Grand Slam de la Paris.
Germanul, care e favoritul numărul 3 al competiției, l-a amintit pe Carlos Alcaraz, campionul en-titre de la Roland Garros, dar a spus că nici Novak Djokovic nu trebuie să fie ignorat.
Zverev consideră că sârbul, care îi va fi adversarul din sferturi, are la fel de multe șanse la trofeu ca Alcaraz și Sinner, Nole neputând fi considerat un outsider datorită experienței sale uriașe și a celor 24 de titluri de Grand Slam câștigate.

Zverev și-a ales favoritul la câștigarea Roland Garros

"Djokovic a câștigat 24 de turnee de Grand Slam. Nu va fi niciodată un outsider. Cu siguranță știe cum să joace tenis. Cu siguranță știe ce înseamnă să fii pe scena cea mare și să joci meciuri mari. Nu există nicio îndoială în privința asta.
Desigur, până în acest moment, trebuia să mă concentrez pe meciurile mele. De acum înainte, trebuie să mă concentrez pe Novak, care nu va fi niciodată un outsider. Pentru mine, Carlos este favoritul. Am mai spus asta.
Apoi i-aș pune pe Jannik, pe mine și pe Novak, nu? Încă mai cred asta. Încă mai cred că, din punctul de vedere al tenisului și al experienței, Novak este la egalitate cu noi, nu există nicio îndoială în privința asta.
Cred că de acum înainte am cea mai dificilă tragere la sorți din turneu (n.r. zâmbind). Aștept cu nerăbdare bătăliile care urmează și abia aștept să joc împotriva celor mai buni din lume", a declarat germanul, cap de serie nr. 3 la Paris, citat de We Love Tennis.
Duelul dintre Alexander Zverev și Novak Djokovic va avea loc miercuri, ora de start a meciului urmând să fie anunțată de organizatori în cursul zilei de mâine.
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo