Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alexandra Dulgheru, entuziasmată de posibilul duel Djokovic – Alcaraz la Monte Carlo! Cine crede că s-ar impune

Irina Aldea

Publicat 12/04/2022 la 12:24 GMT+3

Carlos Alcaraz și Novak Djokovic se pot întâlni în această săptămână, în sferturile de finală ale turneului de la Monte Carlo. Alexandra Dulgheru a vorbit despre această posibilă confruntare și a oferit chiar un pronostic în privința câștigătorului.

Novak Djokovic - Carlos Alcaraz

Credit imagine: Eurosport

Carlos Alcaraz a spus deja că speră să îl întâlnească pe Novak Djokovic în sferturile de finală ale Mastersului de la Monte Carlo. Cei doi se află pe aceeași parte de tablou a turneului care se desfășoară în această săptămână. Partida din sferturile de finală de la MonteCarlo ar reprezenta prima întâlnire directă dintre cei doi.
Program 12 aprilie Monte Carlo
Alexandra Dulgheru, fostă ocupantă a locului 26 WTA, a vorbit despre această posibilă confruntare și a dezvăluit că în condițiile în care Djokovic nu are jocuri în picioare, Carlos Alcaraz e foarte probabil să câștige întâlnirea cu Nole, unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie. Alexandra ne-a spus că se bucură că sârbul revine în circuit, pentru că i s-a simțit lipsa.
CITEȘTE ȘI:

Ce spune Alexandra Dulgheru despre întâlnirea Djokovic – Alcaraz

"Djokovic – Alcaraz e un scenariu foarte ofertant. Sinceră să fiu, i-am simțit lipsa lui Djokovic pe teren. Poate e bine că a lipsit pentru că a dat șansa și altor jucători să câștige, dar lipsește Djokovic. Mă bucur că poate să-și apere și el acum cum trebuie șansele, dar o să fie foarte complicat pentru că nu are meciuri în picioare. Dacă ajunge în sferturi nu-l văd capabil să câștige în fața lui Alcaraz. O să fie oricum pentru el un turneu de acomodare. O să aibă nevoie de 2-3 turnee sigur să-și intre din nou în ritm. Într-un fel a făcut tot ce a ținut de el să se pregătească, dar o să fie complicat, mai ales pe zgură.
picture

Alexandra Dulgheru, entuziasmată de posibilul duel Djokovic – Alcaraz la Monte Carlo

Hmm, complicat (n.r. ce s-ar fi întâmplat dacă Djokovic ar fi câștigat procesul din Australia). El nu prea a apucat să se antreneze și atunci cum ar fi intrat în concurs? Nu era foarte pregătit. Pe de altă parte ai văzut că el se motivează când pățește lucruri de acest gen, are sângele ăla pur sârbesc. Găsește o motivație în astfel de situații. Eu m-am bucurat foarte mult pentru Rafa, a fost o surpriză un pic. A fost același scenariu precum s-a întâmplat cu Federer acum câțiva ani. După 6 luni în care a stat, a venit și a câștigat Australian Open. Mi s-a părut că a fost incredibil de tare, dar nu mi s-a părut că a jucat extraordinar de bine", a spus Alexandra Dulgheru în exclusivitate pentru Eurosport.
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo