Novak Djokovic, sincer după succesul de la Monte Carlo cu Ivan Gakhov: "O victorie urâtă pentru mine"

Novak Djokovic a revenit cu succes azi pe teren, după ce a ratat turneele de la Indian Wells și Miami. Marele campion sârb s-a impus în două seturi în fața lui Ivan Gakhov și s-a calificat în optimile de finală la turneul Masters de la Monte Carlo.

Djokovic și Gakhov, dialog superb la fileu, după confruntarea de la Monte Carlo: "Ești cel mai bun!"

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic, principalul favorit la turneul Masters de la Monte Carlo, s-a calificat în optimile de finală ale turneului monegasc după ce a trecut de surprinzătorul Ivan Gakhov, ocupant al locului 198 ATP. Sârbul s-a impus cu scorul de 7-6 (5), 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 48 de minute de joc.
Primul set a fost precum un "rollercoaster", înregistrându-se o mulțime de schimbări de situație. Ivan Gakhov a fost primul care a obținut break-ul în meci, dar rusul nu a reușit să-și consolideze avantajul, astfel că manșa inaugurală s-a îndreptat spre tiebreak. După o mulțime de erori comise în primul set, necaracteristic, Djokovic s-a descurcat mai bine în tiebreak, acolo unde s-a impus cu 7-5.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic a catalogat victoria cu Gakhov de la Monte Carlo drept "urâtă"

În setul secund, Djokovic a comis mult mai puține erori și și-a ridicat considerabil nivelul de joc, reușind să-i doboare nivelul de încredere adversarului său rus, dar a recunoscut că nu i-a plăcut cum a jucat în prima parte a duelului: "Dacă o pot numi așa, a fost o victorie urâtă pentru mine azi, nu am jucat cel mai bun tenis al meu, mai ales în primul set, dar mă așteptam la asta. A bătut și vântul destul de tare azi, asta a schimbat direcțiile și e diferență mare între antrenament și meciurile oficiale. Două mingi nu sar la fel aici.
Mă bucur că am câștigat în două seturi. Nu l-am văzut pe Ivan jucând vreodată până azi. Am văzut câteva imagini de la meciul de ieri pe care l-a câștigat. Nu a fost cea mai bună pregătire pentru mine. E un jucător tânăr, vine din circuitul Challenger. A venit aici jucând bine, simțindu-se bine. Am înțeles că locuiește și se antrenează în Spania. Știe cum să joace pe zgură, a fost un adversar dificil de învins, dar mă bucur că am depășit provocarea", a spus Novak Djokovic la interviul de după meci.
În optimile de finală, Djokovic se va duela la Monte Carlo cu învingătorul meciului dintre Nardi și Musetti, favorit numărul 16 la Monaco.Novak Djokovic, câștigător a 22 de titluri de Grand Slam, a reușit să se impună la Monte Carlo în două rânduri, în 2013 și 2015. Dacă în 2013 l-a învins în finală pe Rafael Nadal în minimum de seturi, în 2015 l-a învins pe Tomas Berdych în trei seturi.
Toate partidele turneului Masters de la Monte Carlo sunt în această săptămână în direct și în exclusivitate pe Eurosport 2 și aplicația Eurosport.
picture

Acțiunea din circuitul ATP se vede și în 2023 pe Eurosport și pe aplicația Eurosport

Sursa video: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo