Eurosport
Daniil Medvedev, scandal monstru la Monte Carlo! Rusul i-a jignit pe arbitri în față, dar a scăpat ieftin
De
Publicat 10/04/2024 la 17:10 GMT+3
Daniil Medvedev a început convingător sezonul de zgură, învingându-l cu 6-2, 6-4 pe Gael Monfils în turul doi al Mastersului de la Monte Carlo. Prestația foarte bună a rusului a fost umbrită de un moment tensionat, în care și-a ieșit complet din fire și le-a arunca vorbe grele arbitrilor.
Daniil Medvedev (L) speaks with umpire Mohamed Lahyani
Credit imagine: Getty Images
Daniil Medvedev este unul dintre cei mai vulcanici jucători din circuit, iar asta s-a văzut cu vârf și îndesat în duelul cu Gael Monfils din turul secund al Mastersului de la Monte Carlo. Rusul a câștigat clar primul set, scor 6-2, dar în startul celui de-al doilea a avut o perioadă de cădere, provocată și de un moment extrem de tensionat.
La scorul de 2-1 pentru francez, Medvedev a pierdut pe nedrept un punct, pentru că arbitrul de linie nu a strigat aut la o minge lungă a adversarului. Mohamed Lahyani, arbitrul de scaun, a coborât pe teren pentru a vedea urma și i-a dat dreptate colegului său, deși pe reluările oferite de hawk-eye s-a văzut că mingea a fost aut.
Medvedev a fost scos din sărite și și-a pierdut cumpănul. Rusul l-a numit "nemernic" pe arbitrul de linie și "orb" pe Lahyani, dar a scăpat neavertizat. Totuși, acel moment de deconcentrare l-a costat, pentru că Monfils a reușit break-ul în acel game și apoi s-a desprins la 4-1.
În pauza de scaun, Medvedev și-a continuat disputa cu arbitrul de scaun. Lahyani i-a transmis că el avăzut mingea prinzând linia și chiar și-a cerut scuze, dar rusul a răbufnit din nou: "Cum poți să-ți ceri scuze? Am pierdut acel game nenorocit. Deveniți ridicoli. Cu Hawk Eye live nu vezi nimic", a spus Daniil, care și-a vărsat nervii pe umbrela care îl proteja de soare.
Din fericire pentru el, Medvedev a reușit să treacă peste acel moment și a câștigat 5 game-uri la rând, impunându-se cu 6-2, 6-4. După ultimul punct, rusul a revenit la sentimente mai bune față de arbitrul de scaun și l-a salutat politicos. Medvedev nu știa 100% că a avut dreptate la faza care l-a făcut să-și piardă mințile și i-a cerut scuze oficialului dacă s-a înșelat.
Daniil Medvedev, un car de nervi la Monte Carlo, din cauza unei decizii care l-a dezavantajat pe nedrept
La interviul acordat pe teren, al 4-lea jucător al lumii și-a manifestat încă o dată convingerea că acea minge a lui Monfils a fost aut, dar a recunoscut că a exagerat prin reacțiile sale. De altfel, rusul a declarat la începutul acestui sezon că își propune să fie mai calm, dar e clar că mai are de lucrat la acest aspect.
"Sunt fericit că am reușit, la un moment dat, să încerc să rămân calm. Asta am vrut să fac mai mult anul acesta. Vor mai fi momente când voi înnebuni. Să vedem. Dar sunt 99% sigur că mingea a fost afară. Să vedem ce spune Hawkeye", a spus Medvedev, la care intervievatorul său l-a anunțat că într-adevăr mingea a fost aut. Atunci, rusul a avut o reacție hilară: "Păcat, pentru că aș fi câștigat acel game".
Nici când a dat celebrul autograf pe camera de luat vederi, rusul nu a uitat de momentul controversat al cărui protagonist a fost, scriid sugestiv: "In or out?".
Daniil Mevdedev va juca în optimile de la Monte Carlo contra lui Karen Khachanov, care a trecut în 3 seturi de Francisco Cerundole, scor 4-6, 6-4, 6-3. Cei doi ruși s-au mai duelat de 6 ori până acum, iar Medvedev a câștigat 5 partide. Confruntarea din Principat va fi prima dintre ei pe zgură.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo