Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic "a rupt blestemul" italian! Sârbul l-a învins pe Musetti și e în sferturi la Monte Carlo

Irina Aldea

Actualizat 11/04/2024 la 17:52 GMT+3

Novak Djokovic și-a luat revanșa în fața lui Lorenzo Musetti și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 de la Monte Carlo, acolo unde s-a impus de două ori în carieră, în 2013 și 2015.

Novak Djokovic, Monte Carlo 2024

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic, liderul mondial și principalul favorit de la Monte Carlo, s-a calificat joi în sferturile de finală ale competiției din Monaco după ce și-a luat revanșa cu Lorenzo Musetti (24 ATP). Sârbul s-a impus cu scorul de 7-5, 6-3, la capătul unui meci care a durat două ore de joc.
Cel mai de succes tenismen din toate timpurile a început partida greoi, cedându-și game-ul de serviciu. Extrem de energic și foarte activ, Musetti părea că se îndreaptă către câștigarea primei manșe fără emoții, însă Nole a fost din nou "ajutat" de public, care l-a fluierat la un moment dat pentru o conversație în contradictoriu cu arbitrul de scaun la scorul de 3-4 (15-40) în favoarea italianului. Din acel moment, sârbul a fost de neoprit, obținând primul break al meciului.
Victoria lui Djokovic în fața italianului vine la exact un an de la meciul pe care Musetti îl câștiga pe zgura de la Monte Carlo cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, în aceeași fază a competiției, optimi de finală. Aceasta a fost cea de-a cincea confruntare directă dintre cei doi, scorul fiind acum 4-1 în favoarea sârbului.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic și-a luat revanșa cu Musetti și e în sferturi la Monte Carlo

Pentru Djokovic, victoria cu Musetti a venit în cel mai bun moment cu putință, având în vedere că sârbul se alesese cu un bilanț îngrijorător în meciurile cu italienii. Atât de la Australian Open, cât și de la Indian Wells, Nole a fost eliminat de câte un italian: Sinner în Australia și Nardi în Statele Unite ale Americii. Inclusiv la sfârșitul anului trecut, Serbia a fost învinsă de Italia în semifinalele Davis Cup.
Pentru Novak Djokovic urmează un duel tare cu al 11-lea jucător al lumii, Alex De Minaur, care a trecut în optimi de Alex Popyrin în minimum de seturi, scor 6-3, 6-4. Cel mai titrat tenismen din istorie a cucerit de-a lungul carierei două titluri la Monte Carlo, în 2013 (victorie cu Nadal) și 2015 (victorie cu Berdych).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo