Carlos Alcaraz, nerăbdător să-l înfrunte pe Arthur Fils în sferturi la Monte Carlo! "Va fi un meci dificil, dar interesant"
Carlos Alcaraz s-a calificat ieri după-amiază în sferturile turneului de la Monte Carlo, după ce l-a învins în minimum de seturi pe Daniel Altmaier. Ibericul se va duela pentru un loc în semifinale cu Arthur Fils, iar înaintea partidei s-a declarat nerăbdător să-l înfrunte pe francezul care are un sezon foarte bun.
Djokovic v Alcaraz - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz a obținut ieri după-amiază calificarea în sferturile Masters-ului de la Monte Carlo, după ce s-a impus în două seturi în fața lui Daniel Altmaier (locul 84 ATP), cu scorul de 6-3, 6-1, după o oră și 27 de minute de joc.
După această victorie, care i-a adus în premieră calificarea în sferturi la turneul din Principat, unde nu a mai jucat până acum, Alcaraz va avea parte de un duel de foc, urmând a-l înfrunta pe Arthur Fils, unul dintre cei mai în formă tineri jucători ai momentului.
Tenis
Djokovic, Zverev & Co., păzea! "În 2026 vreau să fiu primul după Alcaraz și Sinner!"
acum 17 ore
Francezul a învins în acest an jucători ca Lorenzo Musetti, Francis Tiafoe și Alexander Zverev, iar la Monte Carlo a doborât un record deținut de Rafael Nadal, devenind cel mai tânăr jucător care atinge sferturile în primele 3 turnee Masters ale unui sezon, de la introducerea actualului format, în 1990.
După meciul cu Altmaier, Carlos Alcaraz s-a declarat fericit de startul sezonului pe zgură și a spus că abia așteaptă să stea față în față cu Fils, împotriva căruia se așteaptă la o partidă dificilă, dar frumoasă atât pentru cei doi sportivi, cât și pentru spectatori.
Alcaraz, nerăbdător înainte de duelul cu Fils
"Sunt foarte fericit să fiu din nou pe zgură. Până acum a fost un sezon foarte bun. Probabil că m-am chinuit puțin la ultimul turneu, dar vin pe zgură, care este o suprafață pe care îmi place să joc, pe care am crescut... este grozav să o simt din nou.
Joc un sfert de finală aici pentru prima dată. Va fi dificil împotriva lui Arthur Fils, care a jucat un tenis foarte bun în ultima vreme. Are un sezon foarte bun până acum, așa că va fi un meci interesant, cred că va fi frumos de jucat și de urmărit. Sper că oamenii se vor bucura", a declarat Carlos Alcaraz.
Duelul dintre Arthur Fils și Carlos Alcaraz este programat în această după-amiază, nu mai devreme de ora 13:30 (ora României).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
6
5
3
4
7
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)