Djokovic, eliminat încă din turul 2 la Monte Carlo! Sârbul, 0-4 la seturi cu Tabilo și greșeli pe bandă rulantă
Novak Djokovic, dublu campion la turneul Masters de la Monte Carlo, a fost eliminat încă din turul al doilea de către Alejandro Tabilo, care-l eliminase și anul trecut la Roma, tot în minimum de seturi.
Novak Djokovic, Monte Carlo 2025
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic, cel mai titrat tenismen din istorie, a fost departe de cea mai bună versiune a sa și a pierdut încă de la primul meci disputat la Monte Carlo. Sârbul a cedat în minimum de seturi în fața chilianului Alejandro Tabilo, ocupant al locului 32 ATP. Acesta din urmă s-a impus cu 6-3, 6-4, după o oră și 28 de minute de joc.
Acesta a fost al doilea meci direct dintre Djokovic și Tabilo, iar chilianul se poate lăuda cu un record perfect la seturi: 4-0 în fața celui mai longeviv lider mondial din istorie. Aceasta este a doua sa victorie în fața unui jucător din Top 10 ATP, ambele fiind obținute în fața legendarului sârb.
CITEȘTE ȘI:
- Zverev și Alcaraz, frustrați de situația din clasament. Djokovic: "Îmi imaginez că nu-s satisfăcuți"
- Sinner va fi aproape sigur lider ATP la Roland Garros! Scenariul SF prin care Alcaraz l-ar devansa
Novak Djokovic, eliminat încă din turul 2 la Monte Carlo. Tabilo, coșmarul sârbului
De altfel, Alejandro Tabilo este singurul jucător activ cu un record pozitiv în confruntările directe cu Novak Djokovic (minim două meciuri disputate). Dintre adversarii retrași din activitate, doar Nadal a reușit această performanță în meciurile cu sârbul (20-9.
Nu mai puțin de 29 de erori neforțate a comis sârbul, care a avut statistici inferioare la majoritatea capitolelor în comparație cu adversarul său. Pentru Tabilo urmează duelul cu învingătorul dintre Grigor Dimitrov, favoritul numărul 15, și Valentin Vacherot, favoritul gazdelor.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4328.png)
3
4
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)