Musetti, complimentul suprem pentru Alcaraz, la Monte Carlo. Spaniolul, în rândul legendelor tenisului: "E mai tânăr decât mine, dar..."
Finala turneului de la Monte Carlo din 2025 a adus în prim-plan nu doar o confruntare spectaculoasă între doi tineri titani ai tenisului mondial, ci și un omagiu emoționant din partea învinsului, Lorenzo Musetti, pentru învingătorul Carlos Alcaraz. Deși a pierdut în trei seturi (6-3, 1-6, 0-6), italianul nu a ezitat să îl plaseze pe spaniol deja în rândul legendelor sportului alb.
Carlos Alcaraz & Lorenzo Musetti, Monte Carlo 2025
Credit imagine: Getty Images
Carlos Alcaraz, al doilea favorit, a câştigat, duminică, turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 6.128.940 de euro, pentru prima oară în cariera sa, după victoria în trei seturi, 3-6, 6-1, 6-0, în faţa italianului Lorenzo Musetti (16 ATP), care a terminat finala accidentat.
Carlos Alcaraz a mai făcut un pas spre măreție după triumful său de la Monte Carlo, iar printre primii care i-au recunoscut aura de campion absolut s-a aflat chiar adversarul său din finală. În ciuda înfrângerii suferite în trei seturi (3-6, 6-1, 6-0), Musetti nu a ezitat să-și arate admirația sinceră față de spaniolul care, la doar 21 de ani, continuă să redefinească limitele performanței în tenis: "Carlos este deja o legendă a acestui sport, deși e mai tânăr decât mine", a declarat Musetti, în vârstă de 23 de ani.
CITEȘTE ȘI:
- Carlos Alcaraz, pus în dificultate la Monte Carlo. Ibericul, replică tăioasă: "E imposibil!"
- Musetti, sfătuit să se retragă din finala de la Monte Carlo. Italianul și-a pus antrenorul "pe mute"
Lorenzo Musetti, pălăria jos în fața campionului Carlos Alcaraz
Finala de la Monte Carlo a început promițător pentru Musetti, care a câștigat primul set și a părut să-l pună în dificultate pe campionul iberic. Însă, odată cu trecerea timpului, ritmul impus de Alcaraz a devenit imposibil de susținut pentru italian, mai ales în condițiile în care oboseala și problemele fizice și-au făcut simțită prezența.
Cu toate acestea, Musetti a subliniat că dincolo de aspectul fizic, ceea ce îl face special pe Carlos Alcaraz este prezența sa impunătoare pe teren: "E un tip care bate recorduri, iar pe teren simți că are un fel de aură, ca să zic așa". Italianul a recunoscut că în primul set a reușit să joace un tenis de înaltă clasă, forțându-l pe Alcaraz să-și adapteze jocul:
"Sincer, cred că am jucat un prim set fantastic, care l-a obligat să-și schimbe jocul. Dacă aș fi fost 100% fizic, poate aș fi păstrat mai multă energie – iar asta e ceea ce îți trebuie ca să bați un jucător ca el. Sper să-mi iau revanșa cât de curând", a mai spus Musetti.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
6
1
0
3
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)