Zverev, "dărâmat" la Monte Carlo. Sinner "își freacă mâinile". Germanul, bilanț dezastruos după Australian Open
Alexander Zverev continuă să se afunde într-o perioadă tot mai dificilă din punct de vedere sportiv, iar eșecul de la Monte Carlo Masters 1000 nu face decât să confirme criza de formă a numărului 2 mondial și totodată supremația "suspendatului" din tenis, Jannik Sinner.
Alexander Zverev, Monte Carlo 2025
Credit imagine: Getty Images
În turul al doilea al prestigiosului turneu Masters 1000 de la Monte Carlo, Alexander Zverev a cedat dramatic în fața lui Matteo Berrettini, scor 6-2, 3-6, 5-7, într-un meci care a durat 2 ore și 29 de minute de joc. Germanul a avut un început de meci promițător, însă totul s-a sfârșit cu un colaps.
După un prim set câștigat clar, Zverev părea să-și regăsească încrederea. Însă totul s-a prăbușit în fața unui Berrettini solid și împins de la spate de suporterii italieni prezenți în număr mare în tribunele din Monte Carlo. Atmosfera "de acasă" a contat, iar italianul a reușit una dintre cele mai importante victorii ale carierei.
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic și Alcaraz joacă miercuri la Monte Carlo! Organizatorii din Principat au anunțat programul
- De peste un deceniu nu s-a mai întâmplat așa ceva! S-a consemnat prima surpriză la Monte Carlo
Zverev, "la pământ". Sinner, lider incontestabil la revenirea pe teren, la Roma
Pentru Zverev, înfrângerea în fața lui Berrettini este a șasea în ultimele douăsprezece meciuri. De fapt, de la finala pierdută în fața lui Jannik Sinner la Australian Open, germanul are un bilanț îngrijorător: 6 victorii și 6 înfrângeri. Mai mult, în cinci dintre aceste eșecuri, el a câștigat primul set, dar a cedat ulterior, un factor care poate indica presiunea uriașă pe care a resimțit-o în ultimele luni:
- 3-6, 6-3, 6-2 vs. Cerundolo
- 4-6, 6-3, 6-4 vs. Comesana
- 4-6, 7-6, 7-6 vs. Griekspoor
- 3-6, 6-3, 6-4 vs. Fils
- 2-6, 6-3, 7-5 vs. Berrettini
Singura victorie notabilă pentru Zverev în ultimele luni a fost în fața lui Matteo Arnaldi (#33 ATP), într-un meci de trei seturi la Acapulco – prea puțin pentru un jucător care are pretenții la turneele de Grand Slam. Pentru Zverev, fiecare nouă înfrângere nu face decât să întărească impresia unei prăbușiri mentale.
În acest context, Jannik Sinner profită din umbră, fără să joace. Italianul, retras temporar din competiții până pe 5 mai, rămâne lider în clasamentul incontestabil în clasament, iar Zverev a ratat o șansă uriașă să reducă din ecartul față de rivalul său direct. De altfel, Sinner va deveni primul italian din istorie care va participa la Internazionali d’Italia din postura de lider mondial, o premieră istorică pentru tenisul din Peninsulă.
Mai mult decât atât, dacă nici Djokovic, Draper, Alcaraz sau De Minaur nu vor ajunge în finală la Monte Carlo, Sinner va rămâne lider în cursa pentru Turneul Campionilor cel puțin până după turneul de la Madrid.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
6
3
5
2
6
7
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)