Carlos Alcaraz - Jannik Sinner, finală de vis la Monte Carlo! Ibericul e conștient că e în pericol, dar a lansat un avertisment
Publicat 12/04/2026 la 11:37 GMT+3
Carlos Alcaraz - Jannik Sinner va fi marea finală a Mastersului de la Monte Carlo, iar partida se anunță una incendiară, mai ales că va avea o miză dublă, pe lângă trofeu fiind în joc și poziția de lider ATP. Murcianul a recunoscut că poate pierde pe orice suprafață în fața marelui rival, dar în același timp a anunțat că l-a studiat foarte mult pe italian și știe ce are de făcut pentru a câștiga.
Jannik Sinner - Carlos Alcaraz - Roland Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz și Jannik Sinner "s-au evitat" în prima parte a acestui sezon, pentru că fiecare dintre ei a traversat perioade mai slabe. Italianul nu a fost în formă optimă și nu a ajuns în finală la Australian Open și Doha, unde ibericul a cucerit trofeele, iar Carlitos a dezamăgit la Indian Wells și Miami, unde elevul lui Cahill și Vagnozzi a scris istorie, trecându-și în palmares "Sunshine Double". Astfel, primul duel direct din acest an între cei mai buni jucători din lume va avea loc la Monte Carlo, unde vor fi protagoniști într-o finală cu miză dublă.
Printr-o victorie, murcianul își va apăra atât titlul, cât și poziția de lider mondial. În schimb, dacă va câștiga, italianul ar obține cel mai important titlul al carierei pe zgură și va reveni în fruntea clasamentului ATP. Ca atare, bătălia de pe zgura monegască se anunță fascinantă, mai ales că va fi prima dintre cei doi colegi de generație în acest an.
Carlos Alcaraz - Jannik Sinner, duel pentru titlu și locul 1 ATP în finala de la Monte Carlo
După victoria cu Zverev din semifinale, Sinner a spus că ar fi ideal pentru el să-l înfrunte pe Alcaraz în ultimul act, pentru a vedea la ce nivel se află pe zgură în raport cu acesta. Ibericul a răspuns după succesul cu Vacherot de ieri, fiind de acord că este momentul perfect pentru un duel cu marele rival, mai ales că în joc e și locul 1 ATP.
"Cred că acesta este momentul perfect pentru toată lumea. Eu lupt pentru a câștiga al doilea meu titlu la Monte-Carlo. El luptă pentru primul său titlu aici. Va fi un meci cu adevărat special. Numărul unu mondial este în joc. Asta face ca meciul de mâine (n.r. azi) să fie și mai special. Sunt foarte fericit că am câștigat acest meci foarte dificil împotriva lui Valentin. Joacă un tenis excelent și este plin de încredere acum. A fost foarte greu de gestionat să joc în orașul său natal. Din partea mea, aștept cu nerăbdare primul meu meci împotriva lui Jannik din acest an. Abia aștept.", a spus Alcaraz la interviul acordat pe teren după victoria din semifinale.
La conferința de presă, Alcaraz a vorbit mai mult despre marea finală contra lui Sinner și a recunoscut că orice se poate întâmpla, insistând că la partidele dintre cei doi nu există niciodată un favorit, indiferent de suprafață. Carlitos a dezvăluit că l-a urmărit atent pe marele său rival în această săptămână și a observat că a făcut progrese importante pe zgură, dar a preferat să păstreze secretul privind tactica sa pentru meciul de azi.
"Acesta va fi al 17-lea nostru meci, îl cunosc destul de bine. I-am urmărit meciurile, știu la ce capitole s-a îmbunătățit și ce face bine. Dar nu voi spune planul de joc aici. Nu există niciun favorit când joc împotriva lui. Pot pierde în fața lui pe orice suprafață. Suntem foarte consecvenți. Nu suntem supereroi, mai și pierdem meciuri. De fiecare dată când jucăm unul împotriva celuilalt, ne ridicăm nivelul la maximum. De fiecare dată când pierdem, învățăm și revenim mai buni pentru următorul turneu. Suprafața nu contează. Un adevărat campion este cel care poate juca bine pe orice suprafață", a spus ibericul.
Finala de la Monte Carlo va reprezenta al 17-lea meci direct între Sinner și Alcaraz. Ibericul are un avantaj de 10-6 în meciurile directe (5-3 în finale și 3-1 pe zgură). Înaintea marelui meci din Principat iese în evidență un aspect statistic uluitor, care arată cât de apropiați sunt cei doi jucători. Până acum, ambii au petrecut câte 66 de săptămâni pe primul loc în clasamentul ATP. Cine va câștiga astăzi, va fi de luni pe prima poziție în lume, deci îi va lua fața rivalului din acest punct de vedere. De asemenea, ei sunt la egalitate la numărul de titluri ATP câștigate, astfel că unul dintre ei va trece în față și la acest capitol.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
65
3
77
6
Promo
Promo