Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mouratoglou a dezvăluit cum l-a uluit Rune atunci când s-au cunoscut! "Asta m-a frapat de la început"

Bianca Dumitru

Actualizat 07/11/2022 la 07:31 GMT+2

Holger Rune a câștigat finala turneului ATP Masters 1000 de la Paris, după ce l-a învins în finală pe Novak Djokovic. Antrenorul său, Patrick Mouratoglou, a vorbit despre prestația elevului său, explicând cum l-a remarcat și ce așteptări are de la el.

Rezumatul victoriei lui Holger Rune în fața lui Novak Djokovic în finala turneului de la Paris

Holger Rune a câștigat duminică primul său turneu din categoria ATP Masters 1000, după ce l-a învins în finala de la Paris pe Novak Djokovic, scor 3-6, 6-3, 7-5, după două ore și 34 de minute de joc.
Aceasta este cea mai importantă victorie din cariera lui Rune. Danezul de 19 ani a avut o săptămână perfectă, cu victorii în fața unor jucători precum Stan Wawrinka, Hubert Hurkacz, Andrey Rublev, Carlos Alcaraz, Felix Auger-Aliassime și Novak Djokovic.
După finala de la Paris, Patrick Mouratoglou a vorbit despre evoluția elevului său. Antrenorul a explicat cum a reușit Holger Rune să-l impresioneze încă de la început, atunci când a mers la academia sa, deși nu ieșea în evidență prin jocul practicat.
"Nu a fost impresionant prin nivelul său de joc. A jucat foarte bine, era deja printre cei mai buni sub 14 ani, dar nu ieșea în evidență. Nu a avut o lovitură anume, nu a jucat liber, nu avea ceea ce unii observatori încercau să caute.
Cu toate acestea, mentalitatea lui, determinarea lui, pe care le avea deja, l-au făcut să iasă în evidență. În rest, el s-a dezvoltat de-a lungul timpului. A reușit să progreseze foarte mult. Forehandul său, reversul, serviciul și le-a construit de-a lungul timpului. A face campioni nu depinde doar de tenis. Se construiește de-a lungul timpului cu o mentalitate bună.
El a avut o mentalitate de campion de la început și asta m-a frapat. Era foarte hotărât. Are atât de multă încredere în sine. Am văzut că el crede cu adevărat într-un succes. Personalitatea lui m-a frapat mai mult decât orice altceva", a declarat Patrick Mouratoglou, citat de tennismajors.com.
Citește și:

Mouratoglou are așteptări mari de la Rune

Antrenorul francez, care s-a alăturat echipei lui Holger Rune luna trecută, a spus și că are așteptări foarte mari de la tânărul danez, menționând că acesta nu a arătat încă cel mai bun tenis al său.
"Trebuie să fim foarte transparenți cu asta. El poate progresa. Se poate îmbunătăți mult mai mult. Există elemente la care el se poate îmbunătăți foarte mult.
Ajungem la finalul sezonului. Vom continua să lucrăm. Nu este niciun pericol, dar avem multă muncă de oferit. El este în top 10, dar asta nu este ambiția lui. Este minunat, dar nu este obiectivul său.
Nu știu dacă am văzut deja cel mai bun tenis al său. Este mai bun decât înainte, dar trebuie să-i îmbunătățim jocul mediu de tenis și să ne asigurăm că jocul lui mediu normal este la fel de bun cum am văzut până acum", a adăugat Mouratoglou.
Holger Rune s-a făcut remarcat în circuitul ATP în ultimele două luni, când a câștigat titlul la Stockholm, a ajuns în finala de la Basel și apoi și-a adjudecat primul titlu de Masters 1000 din carieră, la Paris, după o victorie în fața lui Novak Djokovic.
Turneul Campionilor se desfășoară în perioada 13-20 noiembrie și poate fi urmărit pe Eurosport, site-ul Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo