Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, deranjat la Paris de o întrebare a jurnaliștilor cu privire la fiul lui! Rugăminte pentru presă

Irina Aldea

Actualizat 02/11/2022 la 20:24 GMT+2

Novak Djokovic a început cu dreptul campania de cucerire a turneului Masters de la Paris. Sârbul a trecut de Maxime Cressy și s-a calificat în optimi. După meci, jurnaliștii l-au întrebat, printre altele, cum merge cariera lui Stefan Djokovic în tenis.

Novak & Stefan Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Ajuns deja în optimile de finală de la Paris, Novak Djokovic le-a cerut jurnaliștilor aflați în capitala Franței să nu-l mai întrebe despre cariera de tenis a fiului lui, Ștefan, în vârstă de 8 ani. Marele campion sârb încearcă din răsputeri să țină departe atenția presei de familia sa. El vrea ca fiul său să se bucure cât mai mult de tenis și să devină mai puternic din punct de vedere fizic și mental, fără a se concentra pe competitivitate.
Novak Djokovic a revenit în formă cu câteva evoluții excelente, la turneele de la Tel Aviv, Astana, și ieri la Paris, fiind sigur de calificarea la Turneul Campionilor, la mijlocul acestei luni. Nole reprezintă fără doar și poate o sursă de inspirație pentru toată lumea, inclusiv pentru fiul lui, pe care încearcă să-l facă să joace tenis pentru că știe cât de important e sportul în viața fiecărui om, în vederea dezvoltării personale.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, deranjat la Paris de o întrebare a jurnaliștilor cu privire la fiul lui, Ștefan

Răspunzând la o anumită întrebare referitoare la fiul său, Novak Djokovic a a transmis că nu își dorește să pună prea multă presiune pe Ștefan, fiul său care are doar 8 ani. El dorește ca fiul său să se bucure din plin de joc și să devină puternic din punct de vedere fizic și mental, în loc să fie preocupat de cariera sa. Câștigător a 21 de titluri de Grand Slam, Nole nu vrea să vorbească despre "carieră" cu fiul său și vrea ca presa să-l lase în pace.
"Mă motivează foarte mult atunci când vine să mă vadă la turnee sau când îmi cere să joc. Este un sentiment foarte special pe care nu l-am mai avut în viața mea. Nu pun presiune pe el, nu vreau să creadă că am așteptări în privința lui în acest sens. Pentru mine este important să vadă tenisul ca pe un joc, ca pe un sport care te poate ajuta să te dezvolți fizic și psihic. Este prea devreme să vorbim despre cariera lui, are doar 8 ani și nu e cazul să avem acest dialog, așa că vă rog să nu mă mai întrebați asta despre el", a declarat sârbul la o conferință de presă.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
picture

Spectacolul revine pe Eurosport! Turneul Masters de la Paris, în perioada 31 octombrie - 6 noiembrie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo