Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Joc bine, joc prost, nu-mi pasă, sunt Novak Djokovic!". Mentalitatea de "prădător" a lui Nole

Irina Aldea

Publicat 06/11/2023 la 15:05 GMT+2

Novak Djokovic a devenit anul acesta cel mai titrat tenismen din istorie, iar la finalul sezonului pare că dezbaterea cu privire la "GOAT" ține de domeniul trecutului. Sârbul are o mentalitate de fier, iar la turneul Masters de la Paris a demonstrat din nou ce fel de "monstru" e din punct de vedere psihic.

Așa s-a scris povestea celui de al 40-lea ATP 1000 din cariera uriașului Novak Djokovic

Novak Djokovic, liderul mondial din clasamentul ATP, a câştigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Paris-Bercy, învingându-l în finală pe bulgarul Grigor Dimitrov în două seturi, 6-4, 6-3. Djokovic, afectat de un virus stomacal încă de la începutul săptămânii, a cucerit al şaptelea titlu în sala pariziană şi un al 40-lea la un turneu Masters 1.000, în ambele cazuri un record.
Sârbul a avut meciuri foarte dificile la Paris, atât cu Tallon Griekspoor, cât și cu Holger Rune și Andrey Rublev. Deși a fost serios chinuit de un virus stomacal și a transmis că "a petrecut mai mult timp la baie decât pe teren", Djokovic a reușit să se impună de fiecare dată. Doar în turul secund și finală a izbutit Nole să câștige în minimum de seturi, dar a luptat eroic de fiecare dată.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, mentalitate de "monstru" la 36 de ani

La o lună și jumătate fără să joace tenis, Novak Djokovic a revenit pe teren fără să dea vreun semn că a fost afectat de pauză. Toate numele mari din tenis s-au înclinat în fața sârbului, care a demonstrat încă o dată că e cel mai mare tenismen din istorie, fără niciun dubiu. Comentând finala de la Paris, consultantul și antrenorul francez Julien Varlet a rezumat perfect forța super-campionului cu 24 de titluri de Grand Slam în palmares:
"Are o rigoare mentală și pare că e într-o misiune de fiecare dată când intră pe teren: 'Joc bine, joc prost, nu-mi pasă, sunt Novak Djokovic'. Are acest nivel mediu care îl face să fie cu mult peste adversarii săi. Iar atunci când se regăsește în situații dificile se bazează pe mintea și pe fundamentele sale. Are o față 'deformată de ambiție'", a spus fostul ocupant al locului 135 ATP, potrivit L'Equipe.
Turneul Campionilor, care se desfășoară în perioada 12 – 19 noiembrie, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo