Organizatorii de la Paris, puși la zid de următorul adversar al lui Alcaraz: "Meritam mai mult"

Ugo Humbert l-a învins astăzi pe Marcos Giron, scor 6-3, 6-2, și s-a calificat în optimile de finală la Mastersul de la Paris, acolo unde îl va înfrunta pe Carlos Alcaraz. Francezul nu și-a ascuns dezamăgirea pentru că meciul său din turul secund nu a fost programat pe terenul central de la Bercy, considerând că ar fi meritat această onoare, pentru că e cel mai bine clasat jucător din Hexagon.

Carlos Alcaraz și Ugo Humbert

Credit imagine: Getty Images

Ugo Humbert este una dintre marile speranțe ale francezilor la Mastersul de la Paris, acolo unde nu a mai triumfat un jucător din Hexagon din 2008, când Jo Wilfried Tsonga îl învingea în finală pe David Nalbandian. Cel mai bine clasat jucător francez în ierarhia ATP (locul 18) a început perfect competiția și s-a calificat deja în optimile de finală.
În turul 1, Humbert a trecut în 3 seturi de Brandon Nakashima, iar azi a dispus mult mai ușor de Marcos Giron, scor 6-3, 6-2. Astfel, francezul și-a asigurat un duel de gală în sferturi, unde va da peste Carlos Alcaraz, marele favorit la cucerirea trofeului, după retragerea lui Jannik Sinner și eliminarea prematură a lui Daniil Medvedev.

Ugo Humbert, dezamăgit că nu a fost programat pe terenul central la Mastersul de la Paris

Deși satisfacția i-a fost mare după victoria cu Giron, Humbert nu s-a ferit să-și manifeste dezamăgirea că nu a jucat pe terenul principal al complexului care găzduiește competiția. Al 18-lea jucător al lumii crede că merita să fie programat pe arena principală și numai pentru faptul că niciun alt jucător din Franța nu e mai sus decât el în clasamentul mondial la ora actuală.
"A fost dezamăgitor, cred că meritam mai mult. Sunt numărul unu în Franța, m-am antrenat pe terenul central. Acesta este turneul meu preferat, când am aflat că nu voi juca pe terenul central am fost dezamăgit. Sunt un tip foarte drăgu și asta se folosește uneori împotriva mea. Sunt fericit că am câștigat acest meci și că merit să joc pe Central împotriva lui Alcaraz", a spus Humbert la conferința de presă de după victoria cu Giron, citat de L'Equipe.
În sesiunea de zi de azi, pe terenul central au fost programați alți doi jucători francezi, după ce primul meci acolo a fost cel dintre Medvedev și Popyrin. Ulterior, Arthur Fils l-a învins în minim de seturi pe Jan Lennard Struff (6-3, 6-4), iar apoi Giovanni Mpetshi Perricard a pierdut în 3 seturi în fața lui Karen Khachanov (7-6, 1-6, 4-6). Primul meci din sesiunea de seară de pe central va fi Alexander Zverev - Tallon Griekspoor, iar apoi va evolua un alt favorit al gazdelor, Arthur Cazaux, contra lui Ben Shelton.

Ugo Humbert - Carlos Alcaraz, unul dintre cele mai tari meciuri din optimi la Mastersului de la Paris

Revenind la Humbert, acesta va juca joi, cu siguranță pe principala arenă, contra lui Carlos Alcaraz. Cei doi s-au mai duelat de două ori până acum, iar ibericul s-a impus de fiecare dată. Primul meci direct a avut loc în optimile de la Wimbledon din acest an, când Alcaraz a câștigat în 3 seturi, iar al doilea în play-off-ul din Cupa Davis, când numărul 2 ATP a câștigat în minim de seturi.
Deși pornește cu șansa a 2-a, Ugo Humbert se anunță un adversar redutabil pentru Alcaraz. Francezul a avut rezultate bune în ultima vreme, iar la începutul acestei luni a fost aproape de un record incredibil. Francezul putea deveni primul jucător din istorie care câștigă primele 7 finale ATP în care ajunge, dar a pierdut în ultimul act de la Tokyo în fața compatriotului Arthur Fils (1-2), meci în care a avut minge de meci în setul secund.
Ugo Humbert a mai participat de 3 ori pe tabloul principal la Mastersul de la Paris, iar cel mai bun rezultat l-a obținut în 2020, când a ajuns până în sferturi, unde a cedat în fața lui Milos Raonic. Din acest punct de vedere e la egalitate cu Alcaraz, care nu se poate lăuda cu o performanță mai bună la singurul turneu de 1000 de puncte desfășurat în condiții in-door. Ibericul a atins sferturile în 2022, când a pierdut în fața lui Holger Rune. Anul trecut, Carlitos a fost eliminat surprinzător în turul secund de Roma Safiullin.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo