Felix Auger-Aliassime s-a calificat în prima finală la Paris Masters! Cum arată calculele pentru Turneul Campionilor de la Torino
Felix Auger-Aliassime s-a calificat în premieră în finala turneului Masters de la Paris, după ce l-a învins în penultimul act pe Alexander Bublik, scor 7-6, 6-4. În cazul unui succes în finală, canadianul va fi sigur de prezența la Turneul Campionilor, dar chiar și așa, l-a depășit pe Lorenzo Musetti în ATP Race.
Jannik Sinner - Felix Auger-Aliassime - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Felix Auger-Aliassime are o săptămână de vis la turneul Masters 1000 de la Paris. Jucătorul din Canada l-a învins pe Alexander Bublik cu 7-6, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 38 de minute, apropiindu-se tot mai mult de prezența la Turneul Campionilor de la Torino.
Felix a revenit de la 1-4 în setul secund pentru a se califica în cea de-a doua sa finală de Masters, a 20-a ATP a carierei și a 12-a în turneele indoor, acolo unde jocul său excelează.
Auger-Aliassime a devenit primul jucător din afara Europei care ajunge în mai multe finale Masters 1000 pe diferite suprafețe, după Kei Nishikori, care izbutea această performanță acum 9 ani.
De asemenea, Felix a devenit al 5-lea jucător născut după anul 2000 care ajunge în cel puțin două finale Masters 1000, după Carlos Alcaraz, Jannik Sinner, Holger Rune și Jack Draper.
Pentru al 10-lea jucător al lumii, aceasta va fi cea de-a 5-a finală din 2025. El a câștigat 19 din ultimele sale 22 de meciuri, obținând, totodată, și a 8-a victorie de anul acesta împotriva unui jucător din top 20.
Ce e cel mai important de notat, dacă Felix Auger-Aliassime câștigă titlul la Paris, atunci va fi sigur de prezența la Turneul Campionilor de la Torino.
Felix Auger-Aliassime e tot mai aproape de Turneul Campionilor de la Torino
În acest moment, Aliassime a trecut peste Lorenzo Musetti în ATP Race și e aproape de calificarea la Turneul Campionilor. Calculele sunt simple: dacă se impune în finala de duminică de la Paris, atunci e 100% sigur de prezența la Torino.
Dacă Felix pierde finala de duminică de la Mastersul din capitala Franței, atunci are nevoie de calificarea în semifinalele turneului de la Metz pentru a fi sigur de calificarea la Turneul Campionilor.
Pentru ca Musetti să se califice la Turneul Campionilor, italianul trebuie să câștige titlul la Atena, acolo unde e prezent și Novak Djokovic, și în plus are nevoie ca Auger să piardă finala de la Paris, iar canadianul să nu ajungă în semifinale la Metz.
Jucătorii calificați până acum la Turneul Campionilor:
- Carlos Alcaraz
- Jannik Sinner
- Alexander Zverev
- Novak Djokovic
- Taylor Fritz
- Ben Shelton
- Alex de Minaur
Finala Mastersului de la Paris va avea loc duminică, iar Felix Auger-Aliassime va da piept cu învingătorul duelului din cealaltă semifinală: Alexander Zverev – Jannik Sinner.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2231.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2236.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)