Djokovic, "mașinărie" de tenis chiar și la 37 de ani! Statististica sinonimă cu titlul de GOAT
Novak Djokovic s-a calificat sâmbătă în cea de-a 59-a finală Masters 1000 a carierei, un record, după ce l-a învins în minimum de seturi pe Taylor Fritz. Aceasta a fost a 10-a victorie din tot atâtea meciuri în fața americanului.
Novak Djokovic, Shanghai 2024
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic, cel mai titrat tenismen din istorie, s-a calificat sâmbătă în marea finală a turneului Masters 1000 de la Shanghai, după ce l-a învins în minimum de seturi pe Taylor Fritz (7 ATP), finalistul de la US Open. Nole s-a impus cu scorul de 6-4, 7-6 (6), la capătul unui meci care a durat o oră și 55 de minute de joc.
Datorită acestei victorii, Nole s-a calificat în cea de-a 59-a finală Masters 1000 a carierei, un record. Sârbul deține cele mai multe titluri de acest tip în istoria tenisului, 40, fiind urmat de Rafael Nadal (36) și Roger Federer (28). Mai mult decât atât, pentru a reconfirma titlul de GOAT care i se cuvine, Novak Djokovic a ajuns într-o finală Masters 1000 pentru al 14-lea an consecutiv.
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic vrea titlul 100 al carierei la Shanghai: "Am această șansă împotriva celui mai bun!"
- Djokovic, replică hilară pentru Federer, după ce "Swiss Maestro" l-a numit bătrân, la Shanghai
Novak Djokovic rescrie istoria tenisului cu litere de aur! Cifrele fantastice ale sârbului
Pentru sârb, aceasta a fost cea de-a 10-a victorie din tot atâtea meciuri disputate cu Fritz, care a avut multiple șanse de a duce meciul în decisiv, însă Nole a fost mai inspirat în momentele cheie. Djokovic a cucerit în total 4 trofee la Shanghai: în 2012 (cu Murray), 2013 (cu Del Potro), 2015 (cu Tsonga) și 2018 (cu Coric). Un nou succes ar avea o însemnătate aparte pentru Nole, pentru că nu ar fi doar al 5-lea titlu la competiția din China, ci și al 100-lea din cariera sa glorioasă.
Doar trei jucători din Era Open au ajuns în mai multe finale ATP decât Novak Djokovic (141) - Jimmy Connors (164), Roger Federer (157) și Ivan Lendl (146). Cu o a cincea finală la Masters-ul de la Shanghai, depășindu-l pe Andy Murray (4) pentru cel mai mare număr de finale la acest eveniment, Novak Djokovic a ajuns acum la 5+ finale la fiecare dintre actualele evenimente ATP Masters 1000 pe teren dur.
Novak Djokovic este al 13-lea finalist ATP Masters 1000 de până acum în 2024 - cel mai mare număr de finaliști individuali la evenimente ATP Masters 1000 într-un an calendaristic din 2003 (15). Taylor Fritz este acum al șaselea adversar pe care Novak Djokovic l-a învins în fiecare dintre primele 10 întâlniri directe la nivel ATP, alături de Andreas Seppi, Gael Monfils, Jeremy Chardy, Marin Cilic și Milos Raonic.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
77
6
64
3
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)