Sinner, dublu avantaj după eșecul lui Alcaraz la Shanghai! Italianul va încheia sezonul ca lider mondial în ATP
Jannik Sinner a scăpat de Carlos Alcaraz la Shanghai. Italianul, învins de spaniol la Beijing, îl va înfrunta pe Machac în semifinale. Mai mult decât atât, Sinner e sigur acum că va încheia sezonul 2024 pe locul 1 ATP pentru prima dată în cariera sa.
Jannik Sinner
Credit imagine: Getty Images
Carlos Alcaraz nu va fi adversarul lui Jannik Sinner în semifinale la turneul Masters 1000 de la Shanghai. Spaniolul a cedat în fața lui Thomas Machac (nr. 33 mondial), cehul impunându-se cu scorul de 7-6 (5), 7-5 într-o oră și 55 de minute de joc.
Pentru Machac, aceasta este prima calificare în semifinalele unui turneu Masters 1000. Cehul l-a învins și pe Djokovic mai devreme în acest sezon, la Geneva. Carlos Alcaraz avea o serie de 12 victorii consecutive, încheiată azi de ceh în minimum de seturi.
CITEȘTE ȘI:
- Machac, discurs genial! Cum a reușit să-l bată pe Alcaraz la Shanghai: "Altfel te duci acasă!"
- Cariera lui Rafa Nadal, rezumată în cel mai bun mod posibil de unchiul său: "Asta îl face special"
Jannik Sinner, sigur că va încheia 2024 pe locul 1 ATP, datorită eșecului lui Alcaraz în sferturi la Shanghai
Pe lângă faptul că a scăpat de Alcaraz în penultimul act, Jannik Sinner mai beneficiază de un mare avantaj. Italianul e acum sigur că va încheia sezonul pe locul 1 ATP pentru prima dată în carieră, la capătul unui sezon excepțional, în care a câștigat două titluri de Grand Slam, la Australian Open și US Open.
Jannik are acum un avantaj de 3020 de puncte în cursa pentru Turneul Campionilor față de spaniol, care nu ar putea recupera această diferență nici măcar câștigând neînvins turneul Masters 1000 de la Bercy, un ATP 500 între Viena și Basel (care se joacă în același timp) și Turneul Campionilor. El ar trebui să joace și un ATP 250 în săptămâna dintre Bercy și Torino, dar momentan nu este înscris la niciun turneu.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)
65
5
77
7
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)