Chinezii l-au "făcut cu capul" pe Musetti la Shanghai: "Te rog, spune-le ceva!" Exasperat, italianul a fost eliminat încă din optimi

Lorenzo Musetti a fost eliminat în optimi de la Shanghai de Felix Auger-Aliassime, scor 4-6, 2-6, după un nou episod tensionat cu publicul chinez. Deranjat de tusea spectatorilor, italianul și-a pierdut calmul și a cerut intervenția arbitrului. În contrast, Auger-Aliassime a dominat meciul și s-a calificat în al 11-lea sfert de finală de Masters 1000.

Lorenzo Musetti, Shanghai 2025

Credit imagine: Getty Images

Turneul Masters 1000 de la Shanghai i-a adus lui Lorenzo Musetti nu doar o nouă înfrângere, ci și o criză de nervi pe teren. Italianul de 23 de ani a fost eliminat în optimile de finală de canadianul Felix Auger-Aliassime, scor 4-6, 2-6, într-un meci în care publicul chinez i-a pus serios răbdarea la încercare.
Pe lângă jocul solid al lui Auger-Aliassime, Musetti a avut de înfruntat și un alt "adversar": spectatorii din tribune. Mai mulți fani au început să tușească repetat în timpul punctelor, moment în care italianul și-a pierdut calmul și a cerut intervenția arbitrului de scaun: "Știu că am greșit și am spus ceva nepotrivit, dar te rog, spune-le și lor ceva!", a exclamat Musetti, vizibil iritat, în dialogul cu arbitrul.
Incidentul a fost o continuare a celui din turneul precedent, de la Beijing, când jucătorul italian fusese surprins rostind o remarcă jignitoare la adresa publicului: "Blestemații ăștia de chinezi... tușesc tot timpul!", frază care a stârnit reacții puternice în mediul online.
CITEȘTE ȘI:

Lorenzo Musetti a recidivat la Shanghai. Ce i-a transmis arbitrului de scaun

Pentru Musetti, aceasta a fost a 15-a înfrângere în cele 48 de meciuri disputate în 2025. Statistica meciului explică în mare dificultățile sale: 10 erori neforțate, niciun break reușit din cele trei ocazii avute, și doar 9 puncte câștigate din 20 la fileu. În contrast, Auger-Aliassime a fost aproape impecabil — 23 de lovituri direct câștigătoare, 72% puncte obținute pe propriul serviciu și trei break-uri convertite.
Pentru canadian, victoria în fața favoritului nr. 8 reprezintă al 11-lea sfert de finală într-un turneu Masters 1000 și al 10-lea în 2025. "A fost un meci în care m-am simțit inspirat", a spus Auger-Aliassime după victorie: "Am jucat rapid, dar vedeam jocul încet. Lucrez de ceva vreme la acest plan, dar e altceva când reușești să-l pui în practică într-un meci de acest nivel. Sunt foarte mulțumit, înseamnă că lucrurile merg în direcția bună".
Felix Auger-Aliassime traversează una dintre cele mai constante perioade ale carierei, chiar dacă în acest sezon are doar două trofee: Adelaide, unde l-a învins pe Sebastian Korda, și Open Occitanie de la Montpellier, câștigat în fața lui Aleksandar Kovacevic. În sferturile de finală de la Shanghai, canadianul îl va întâlni pe francezul Arthur Rinderknech, care l-a învins pe cehul Jiri Lehecka în două seturi, 6-3, 7-6.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo