Meci terminat cu scandal la Shanghai, după "schimbarea regulilor din mers": "Nu mai am niciun respect pentru tine"
Publicat 02/10/2025 la 19:24 GMT+3
Arthur Rinderknech s-a calificat în turul secund al Mastersului de la Shanghai, după ce Hamad Medjedovic s-a retras când avea 1-0 la seturi. Partida a fost marcată de un scandal de proporții, francezul fiind deranjat că arbitrul a făcut o abstracție de la regulament și i-a permis sârbului să meargă la vestiar în timpul setului. Cei doi jucători și-au aruncat cuvinte grele la finalul meciului.
Alcaraz îl învinge pe Fritz pentru a câștiga titlul carierei cu numărul 24, la Tokyo (SNTV)
Sursa video: SNTV
Mastersul de la Shanghai a început miercuri, iar astăzi s-au disputat ultimele partide din turul 1. Deși cei mai buni jucători prezenți la competiția din China vor debuta abia în turul secund, spectacolul nu a lipsit, dar nici controversele. Meciul dintre Arthur Rinderknech (54 ATP) și Hamad Medjedovic (63 ATP) a fost marcat de un scandal între francez și arbitru pe de o parte, respectiv între cei doi jucători pe de alta.
Partida s-a jucat cu acoperișul tras, iar condițiile au fost foarte dificile, din cauza umidității extrem de ridicate. Ca atare, cei doi jucători au transpirat excesiv, iar după 9 game-uri jucate în primul set, sârbul l-a rugat pe arbitrul de scaun să-l lase să meargă până la vestiar să-și ia un nou tricou. Deși acest lucru nu e permis, oficialul a făcut o abstracție de la regulament, argumentând că Medjedovic a transpirat atât de tare încânt multă sudoare a căzut pe teren și suprafața de joc a devenit periculoasă.
Decizia arbitrului l-a scos din minți pe Rinderknech, care a protestat vehement: "Îl lași să facă ce vrea și o să înnebunesc! Am pierdut ultimul game din cauză că și-a luat timp suplimentar (n.r. între puncte)".
Rinderknech și Medjedovic, protagoniștii unui meci cu scandal la Mastersul de la Shanghai
Rinderknech a cerut intervenția supervizorului, dar în cele din urmă a trecut peste acel incident. Totuși, întreruperea nu l-a ajutat deloc, deoarece a pierdut primul set la tie-break. Francezul a câștigat primul game al setului secund și avea minge de break în momentul în care Medjedovic a anunțat că abandonează.
Ceva mai devreme, când a cerut un time-out medical, sârbul avusese și el un reproș către oficialul partidei, plângându-se de condițiile vitrege în care se joacă: "Cum ne poți lăsa să ne jucăm în aceste condiții? Sub acest acoperiș nu este aer. Nu este aer deloc aici!".
Odată cu retragerea lui Medjedovic era de presupus că nervii lui Rinderknech au dispărut, dar nu a fost cazul. Francezul și-a salutat adversarul cu o bătaie a palmei, ceea ce l-a deranjat pe sârb și între cei doi a început o dispută.
"Câți ani ani de te comporți așa?", l-a întrebat Medjedovic pe francez, la care acesta a replicat: "Dar tu câți ani ai? Nu mai am niciun respect pentru tine!".
Arthur Rinderknech este la a 3-a participare la Mastersul de la Shanghai și niciodată nu a trecut de turul secund. Pentru a înregistra cea mai bună performanță a sa la turneul din China, francezul va trebui să treacă sâmbătă de Alex Michelsen, cap de serie 28. Cei doi s-au mai întâlnit de două ori până acum, iar jucătorul din Hexagon s-a impus de fiecare dată.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
63
1
-
77
0
A
Promo
Promo