Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Romanian Garros: Pentru a patra oară în istorie trei românce au acces în turul al treilea la simplu

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 02/10/2020 la 19:26 GMT+3

Ediția din 2020 a Roland Garros a debutat cu un record absolut de prezențe tricolore pe tabloul de calificări, însă recordurile nu s-au oprit acolo. Tabloul principal a debutat la Paris cu șapte prezențe tricolore.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Din cele șapte românce prezente pe tabloul principal, cinci au reușit să se califice în turul al doilea și să înregistreze pentru a treia oară în istorie un astfel de record la turneul de Grand Slam de la Paris. În 2020, România le are calificate în turul al treilea pe Simona Halep, Patricia Țig și Irina Bara, prima reușind să treacă în turul al patrulea astăzi.
Potrivt informațiilor furnizate în exclusivitate pentru Eurosport de freelancer-ul Daniel Radu (www.facebook.com/danielradutenis), de doar trei ori în istorie am avut trei românce în turul al treilea de la Roland Garros: la edițiile din 1976, 1995 și 2018. În 1976, Virginia Ruzici, Florența Mihai și Mariana Simionescu reușeau să acceadă în turul trei, în 1995 era rândul Irinei Spîrlea, Ruxandrei Dragomir și Cătălinei Cristea, în timp ce în 2018 le aveam prezente în runda a treia pe Simona Halep, Mihaela Buzărnescu și Irina Begu.
Cu mențiunea că în anii '70 tablourile feminine erau de 64 de poziții la simplu, respectiv 32 la dublu, iată toate performanțele notabile are reprezentanților noștri pe zgura pariziană, în era Open (1968-2019)
• simplu:
  • optimi de finală - R16 - Ion Ţiriac ('70), Judith Gohn ('74), Mariana Simionescu ('76, '78), Lucia Romanov ('79), Virginia Ruzici ('84), Ruxandra Dragomir ('93, '94, '95, '99, '00), Irina Spîrlea ('94, '96, '97), Victor Hănescu ('09), Andreea Mitu ('15), Irina Begu ('16), Simona Halep ('16, '20), Mihaela Buzărnescu ('18)
  • "sferturi" - Ţiriac ('68), Ilie Năstase ('70, '74, '77), Ruzici ('79, '81, '82), Romanov ('82), Adrian Voinea ('95), Dragomir ('97), Andrei Pavel ('02), Hănescu ('05), Sorana Cîrstea ('09), Halep ('19)
  • semifinale - Ruzici ('76), Florenţa Mihai ('76 - foto)
  • finale - Năstase ('71), Mihai ('77), Ruzici ('80), Halep ('14, '17)
  • trofee - Năstase ('73), Ruzici ('78), Halep ('18)
• dublu:
  • "sferturi" - Petre Mărmureanu / Phillips-Moore ('72), Năstase / Gisbert ('74), Năstase / Metreveli ('75), Mihai / Coles ('76), Mihai / Nagelsen ('78), Ruzici / Vessies ('76), Ruzici / Wade ('80), Ruzici / Evert ('81), Ruzici / Mandlikova ('83), Spîrlea / Reinach ('95), Monica Niculescu / Peer ('10), Horia Tecău / Lindstedt ('11), Florin Mergea / Bopanna ('16), Raluca Olaru / Savchuk ('17), Begu / Zheng ('17), Buzărnescu / Irina Bara ('18), Tecău / Rojer ('19)
  • semifinale - Năstase / Ţiriac ('68, '69), Năstase / B. Hewitt ('77), Năstase / Clerc ('81), Ruzici / Horvath ('84), Pavel / Waske ('06), Mergea / Draganja ('14), Tecău / Rojer ('15)
  • finală - Năstase / Connors ('73)
  • trofee - Năstase / Ţiriac ('70), Ruzici / Jausovec ('78)
  • dublu mixt:
  • finale - Mihai / Molina ('77), Ruzici / Dominguez ('78), Ruzici / Ţiriac ('79)
Programul româncelor în turul trei de la Roland Garros:
  • Patricia Țig (58 WTA) vs Fiona Ferro (Franța, 49 WTA)
  • Irina Bara (142 WTA) vs Sofia Kenin (SUA, 6 WTA, cap de serie nr. 4)
Dacă își vor câștiga meciurile de mâine, 3 octombrie, Patricia Țig și Irina Bara se vor întâlni în turul patru, acolo unde Simona urmează să o întâlnească duminică pe Iga Swiatek (Polonia, 54 WTA).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo