Anca Todoni, eliminată incredibil la Nottingham! Românca a avut 2 mingi de meci cu favorita 7, Linda Noskova

Anca Todoni a fost eliminată încă din turul inaugural la turneul WTA 250 de la Nottingham. Sportiva noastră, din postura de lucky loser, a fost foarte aproape de victorie, în tiebreak-ul setului decisiv, însă Noskova a revenit spectaculos acolo și s-a impus, 8-6.

Anca Todoni - Jessica Pegula - Roland Garros Rezumat

Sursa video: Eurosport

Anca Todoni, a treia cel mai bine clasată jucătoare din România, a fost învinsă în primul tur la turneul WTA 250 de la Nottingham de către favorita numărul 7, Linda Noskova (32 WTA). Aceasta din urmă s-a impus cu scorul de 6-4, 3-6, 7-6 (6), după două ore și 38 de minute de joc.
Anca Todoni a fost condusă în primul set cu 5-2, dar a reușit să revină, numai că Noskova a închis manșa la ultima șansă avută. În setul secund, sportiva noastră a fost jucătoarea mai bună și a reușit să trimită partida în decisiv, acolo unde s-a dat o luptă pe cinste.
Anca a avut două mingi de meci în tiebreak, dar nu a reușit să convertească niciuna dintre ele, iar Noskova a revenit, impunându-se în trei seturi și calificându-se în optimile de finală la Nottingham, acolo unde o va întâlni pe învingătoarea dintre Jones și Dart. Aceasta a fost a doua întâlnire directă dintre Todoni și Noskova, iar cehoaica are acum 2-0.
CITEȘTE ȘI:

Anca Todoni, învinsă la Nottingham. Românca a ratat două mingi de meci

Anca Todoni a ajuns pe tabloul principal ca lucky loser. Sportiva noastră a luat startul în calificări și a învins-o în minimum de seturi pe Jodie Burrage, însă a fost eliminată în finala calificărilor de Alexandra Eala în trei seturi. Sportiva noastră a beneficiat de retragerea de ultimă oră a lui Elise Mertens, care ieri a câștigat titlul la s'Hertogenbosch, după ce a învins-o în finală pe Gabriela Ruse.
Experiența Ancăi Todoni pe iarbă e deocamdată limitată, turneul de la Nottingham fiind doar al 3-lea din cariera sa pe această suprafață. Totuși, anul trecut românca a reușit o performanță notabilă la Wimbledon, unde a început din calificări și a ajuns până în turul 2, unde a pierdut contra lui Coco Gauff.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo