Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

S-a resemnat Novak Djokovic? Sârbul, discurs sincer înainte de US Open, turneu la care are "interzis"

Irina Aldea

Publicat 24/07/2022 la 13:55 GMT+3

Novak Djokovic a cucerit de curând titlul de la Wimbledon pentru a șaptea oară în carieră, însă turneul londonez poate fi ultimul major pentru Nole anul acesta, pentru că la US Open e foarte probabil să nu poată juca. Sârbul pare liniștit știind că nu va fi prezent la Flushing Meadows.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic a câștigat la Wimbledon cel de-al 21-lea trofeu de Grand Slam din carieră, al șaptelea al său pe iarba de la All England Club. Locul 7 în ierarhia ATP, jucătorul sârb nu știe dacă va putea participa la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, din cauza restricțiilor din Statele Unite ale Americii, care precizează că vaccinarea împotriva Covid-19 este necesară pentru intrarea în stat a celor care nu sunt cetățeni americani.
Sârbul, care s-a impus la Flushing Meadows de trei ori, ultima oară în 2018, declara în februarie că e dispus să renunțe la orice titlu pentru a-și respecta corpul și pentru a nu se vaccina împotriva COVID-19. El pare acum resemnat și liniștit cu gândul că nu va putea fi prezent la US Open pentru a încerca să-l egaleze pe Rafael Nadal la titlurile de Grand Slam.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, liniștit la gândul că nu va fi prezent la US Open

La două săptămâni după ce a obținut al 7-lea titlu la Wimbledon, al 21-lea de Grand Slam, Novak Djokovic se bucură încă de vacanță. El este conștient că șansele sale de a se putea deplasa în Statele Unite pentru a participa la US Open (29 august-11 septembrie) sunt aproape nule. Din Croația, unde se distrează alături de cei doi frați ai săi, sârbul a făcut o declarație tranșantă pentru presa locală.
"Este întotdeauna plăcut să câștigi cel puțin un Grand Slam într-un sezon, mai ales când este vorba de Wimbledon, un turneu care înseamnă mult pentru mine. Sezonul acesta este un succes, tot ceea ce se va întâmpla în viitor este doar un bonus pentru mine", a asigurat Nole, care deși se află în vacanță, a reluat antrenamentele pe hard.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo