"Să-și asume că au greșit cu Simona Halep!" Mats Wilander a dat verdictul în cazul lui Sinner

Jannik Sinner nu a scăpat de "norii întunecați" ai unei posibile suspendări, după ce WADA a făcut apel. Mats Wilander a vorbit despre cazul italianului și a amintit de ce i s-a întâmplat Simonei Halep.

Jannik Sinner & Simona Halep

Credit imagine: Eurosport

Agenţia Mondială Antidoping (WADA/AMA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel în cazul tenismanului italian Jannik Sinner, numărul 1 mondial, autorizat de Agenţia internaţională pentru integritate în tenis (ITIA) să joace în continuare, după ce a fost depistat de două ori pozitiv la substanţa interzisă clostebol, în luna martie. WADA cere 1-2 ani de suspendare pentru dublul campion de Grand Slam din Italia.
Dacă în cazul Simonei Halep, ITIA cerea până la 7 ani de suspendare, pe Sinner l-a tratat cu mult mai multă blândețe, acceptând că italianul a fost contaminat de un membru al echipei. Chiar dacă Halep a pățit exact la fel, fiind contaminată fără știință cu roxadustat de o membră a echipei lui Mouratoglou, românca a primit inițial o suspendare de patru ani, care a fost redusă ulterior de TAS la doar nouă luni. Halep ar fi putut reveni pe teren încă din luna iulie 2023, dar nu a făcut-o, după ce audierile în cazul său a suferit numeroase amânări.
CITEȘTE ȘI:

Mats Wilander cere dreptate pentru Simona Halep, după ce WADA a făcut apel în cazul lui Sinner

"Jannik a gestionat această situație cât de bine a putut. Să aibă rezultate atât de bune și să câștige US Open este incredibil". Numărul unu mondial și-a atins genunchiul de curând, indicând semne de disconfort la un moment dat în meciul cu Alcaraz, la Beijing: "El este capabil să uite fizic de genunchiul său și să dea 100% și să nu simtă niciun risc. Cred că mental face același lucru cu acest caz de dopaj, este capabil să-l pună deoparte", a spus el.
"Ar fi foarte rău dacă Jannik Sinner ar fi suspendat pentru acest lucru. Pentru că eu cred că ceea ce a făcut el este să recunoască faptul că cineva din echipa sa a făcut o greșeală. El nu spune că el a făcut o greșeală, dar hei, s-a întâmplat. Ceea ce aștept este ca cele două organizații care se ocupă acum de acest lucru să își recunoască greșeala și să spună: 'Da, am greșit cu Simona Halep, iar acest lucru nu a fost un lucru bun'", a concluzionat expertul Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo