Sania Mirza, în vârstă de 33 de ani, și-a anunțat revenirea pe terenul de tenis odată cu startul noului sezon competițional. Jucătoarea de tenis din India va participa la turneul de la Hobart, care debutează pe 13 ianuarie în Australia.
Mirza a dat naștere unui băiețel în luna octombrie a anului 2018, însă spune acum că este pregătită să revină în circuit. Inițial, Mirza își propusese să revină pe teren la finalul lui 2019, însă a fost nevoită să amâne momentul. Ea a cucerit de-a lungul timpului șase turnee de Grand Slam la dublu și dublu-mixt și alte 41 de turnee WTA.
Tenis
Nick Bollettieri a încetat din viață. Povestea celui mai cunoscut antrenor de tenis din istorie
ACUM 3 ORE
''Voi juca mai întâi la Hobart, apoi voi participa şi la Australian Open. Voi face pereche cu jucătoarea din Ucraina, Nadia Kicenok, care se află în prezent pe locul 38 la această specialitate'', a declarat Mirza.
Tenis
Tsitsipas, mărturie incredibilă: a încercat să îl enerveze pe Rublev ca să joace mai bine
ACUM 3 ORE
Tenis
Rune a început 2022 pe 103 şi l-a terminat pe 11, dar alt jucător a făcut cel mai spectaculos salt
ACUM 5 ORE