Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Șansele României cresc în Fed Cup! Pavlyuchenkova și Kuznetsova, absente din lotul Rusiei

Irina Aldea

Actualizat 04/02/2020 la 14:33 GMT+2

Florin Segărcenu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a anunțat marți că Anastasia Pavlyuchenkova și Svetlana Kuznetsova vor absenta din lotul Rusiei.

Romania

Credit imagine: Eurosport

Lotul României pentru meciul cu Rusia este format din Ana Bogdan (27 de ani, 90 WTA), Irina Bara (24 de ani, 160 WTA), Gabriela Ruse (22 de ani, 166 WTA), Raluca Olaru (30 de ani, 47 WTA la dublu) și Jaqueline Cristian (21 de ani, 197 WTA). Marea absentă este Simona Halep, care a anunțat că se va concentra anul acesta pe Jocurile Olimpice de la Tokyo. Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au fost nominalizate în premieră în lotul de Fed Cup al României.
Rusia a anunțat inițial un lot foarte puternic. Echipa Rusiei le anunțase în componență pe Ekaterina Alexandrova (28 WTA), Anastasia Palyuchenkova (30 WTA), Veronica Kudermetova (40 WTA), Svetlana Kuznetsova (53 WTA), Anna Kalinskaya (109). Marți, Florin Segărceanu a anunțat că Pavlyuchenkova și Kuznetsova nu vor veni la Cluj pentru meciul cu România. "Faţă de ceea ce au anunţat iniţia ruşii, sunt mici modificări în echipa lor. Pentru că nu au venit Kuzneţova şi nici Pavlicenkova... dar în rest echipa lor e completă. Au introdus o jucătoare nouă... (n.r. - Ana Blinkova). Dar pe celelalte trei le cunoaştem şi ştim cam ce se poate aştepta de la ele", a explicat Florin Segărceanu.

Șansele României cresc în meciul de Fed Cup cu Rusia

România – Rusia se joacă pe 7 și 8 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în vederea calificării la turneul final de Fed Cup de la Budapesta, din 14-19 Aprilie 2020. Din lotul României lipsesc Halep, Begu şi Niculescu. În acest context, Ana Bogdan este prima rachetă din echipa tricolorelor. Sunt calificate deja Cehia, care a primit un wildcard, Australia și Franța (finalistele Fed Cup 2019) și Ungaria, țară gazdă. România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, ambele pierdute, în 1978 (0-3), la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986 (0-3), la Praga, în turul al doilea al Grupei Mondiale.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo