Eurosport
Șapte românce, acceptate la ultimul turneu din acest sezon competițional! Cine va participa la Linz
De
Publicat 27/10/2020 la 17:06 GMT+2
Ultimul turneu WTA din acest sezon competițional se va desfășura în perioada 9-15 noiembrie.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
După cum spuneam săptămâna trecută, în cadrul competiției de tip WTA International de la Linz s-au înscris aproape toate româncele din Top 200 mondial, dar nu toate vor avea ocazia să evolueze acolo, potrivit informațiilor obținute de freelancer-ul Daniel Radu (facebook.com/danielradutenis).
Dacă Patricia Țig (56 WTA) și Irina Begu (76 WTA) au locul asigurat pe tabloul principal de simplu, Sorana Cîrstea (87 WTA) și Ana Bogdan (91 WTA) mai au nevoie în momentul de față de doar două, respectiv trei retrageri pentru a nu mai trece prin "focurile" calificărilor, acolo unde este înscrisă și Irina Bara (115 WTA). Monica Niculescu (142 WTA) mai are nevoie și ea de șase tenismene care să nu mai facă deplasarea, pentru a se alătura Irinei.
Șapte românce vor participa la turneul de la Linz
Pentru proba de dublu a întrecerii din Austria care se diputa în sală, pe suprafață hard, jucătoarele noastre și-au găsit partenere de calibru. Monica Niculescu va face pereche cu veterana Vera Zvonareva din Rusia, Laura Paar cu germanca Julia Wachaczyk, acestea din urmă fiind campioanele de la Lyon, iar Irina Begu se va înscrie la fața locului, pe cele trei locuri rămase disponibile, cu semifinalista surpriză de la Roland Garros, argentinianca Nadia Podoroska.
Calificările vor avea loc între 7 și 8 noiembrie, în două tururi, iar meciurile de pe tablourile principale în intervalul 9-15 noiembrie. Capetele de afiș vor fi Aryna Sabalenka (Belarus, 11 WTA) și Elena Rybakina (Kazahstan, 19 WTA). Cehoaica Marketa Vondrousova (20 WTA) a declarat forfait, încheindu-și astfel sezonul în mod oficial. Cea care se va impune la final își va adjudeca 280 de puncte în clasament.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo