Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sârbii, cuceriți total de Andreea Prisăcariu! Dezvăluirile "rebelei din circuit": "Novak Djokovic m-a salvat!"

Irina Aldea

Publicat 06/12/2021 la 17:19 GMT+2

Andreea Prisăcariu a debutat anul acesta în circuitul WTA și a stârnit interesul tuturor fanilor tenisului. Sportiva noastră e foarte activă în mediul online, iar internauții sunt încântați de prezența tenismenei.

Andreea Prisăcariu & Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Serbia s-a luptat pentru prezența în finală în cadrul Cupei Davis. Sârbii, în frunte cu Novak Djokovic, au fost susținuți frenetic de Andreea Prisăcariu, tenismena din România care a atras privirile tuturor iubitorilor sportului alb odată cu debutul său la turneul de la Cluj, Transylvania Open.
Jurnaliștii din Serbia au observat susținerea Andreei Prisăcariu și au sunat-o pentru a o intervieva: "Primul lucru pe care vreau să-l spun este că nu mă consider o persoană faimoasă. Cred că oamenii văd ceva diferit în mine pentru felul în care mă comport pe teren, pentru vestimentație, pentru moda pe care o iubesc, machiaj și, bineînțeles, tatuaje. Dar, vreau ca lumea să vadă mai mult la mine decât o față frumoasă și niște tatuaje. Vreau să-mi vadă personalitatea, cine sunt eu cu adevărat, pentru că sunt conștientă că reprezint mult mai mult decât arată aparențele", a declarat Andreea Prisăcariu, pentru publicația Sputnik.

Andreea Prisăcariu îl susține pe Novak Djokovic, liderul mondial din ATP

Andreea Prisăcariu are aproape 23.000 de urmăritori pe Twitter, în timp ce campioana de la Roland Garros, Barbora Krejcikova, are doar 15,700. Mulți dintre fanii Andreei sunt sârbi: "Primesc foarte multe mesaje din partea fanilor din Serbia. Înseamnă mult pentru mine și încă nu-mi vine să cred ce se întâmplă. Nu mă așteptam la asta, s-a întâmplat peste noapte. Sunt foarte fericită, ei fac parte din viața mea și încerc să le răspund cât de mult pot.
Sunt foarte importanți pentru mine, pentru dragostea și susținerea pe care o arată. Nu vreau să creadă că uneori nu le răspuns la mesaje pentru că mă simt prea importantă sau ceva de genul. Chiar îmi face plăcere să le răspund tuturor, dar nu mereu văd mesajele pe care le primesc, spre să mă înțelegeți", a mai afirmat Andreea Prisăcariu.
Când a fost contactată de jurnaliștii sârbi, Andreea Prisăcariu urmărea semifinala de Cupa Davis dintre Serbia și Croația: "Dragostea mea pentru Serbia este nouă pentru presă, dar nu și pentru mine. A venit natural, pentru că îl iubesc pe Nole (n.r. Novak Djokovic) de când aveam 10 ani. Merg în Serbia de când aveam 12 ani, am jucat multe turnee de juniori la Belgrad, la Novi Sad. Nole e foarte spiritual, are simțul umorului și e plin de viață. E un familist, își iubește soția și copiii foarte mult, este dragoste pură", a mai spus sportiva de 21 de ani.
Andreea Prisăcariu a dezvăluit că nu s-a întâlnit niciodată cu Novak Djokovic, tenismenul pe care-l admiră enorm: "Nu-l cunosc personal pe Nole. L-am văzut de aproape doar când am mers la concursurile de juniori de la Wimbledon și Roland Garros, dar mi-ar plăcea să-i strâng mâna, să-l îmbrățișez și să-i pun câteva întrebări. Nu-l văd ca pe un idol, ci mai degrabă ca pe ceva sacru. E mai mult ca un sfânt, o legendă, nu poate fi descris în cuvinte, nici măcar nu știu să descriu ceea ce simt.
M-a salvat fără să știe asta. M-a salvat pe mine, mi-a salvat cariera, mintea, totul. M-a salvat și am devenit mai bună după ce i-am citit cartea. Am înțeles cum se luptă și ceea ce face pe teren, asta mi-a dat adrenalină să lupt în continuare. Nu are idee cine sunt, dar sunt foarte fericită de fiecare dată când îl urmăresc la TV. Am fost la un pas să renunț la tenis la vârsta de 15 ani, dar nu am făcut-o datorită lui. Și el și Serena Williams mă inspiră. E uimitor ce au realizat", a încheiat Andreea Prisăcariu.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo