Șase luni cu Djokovic, descrise în cel mai amuzant mod de Andy Murray: "Probabil n-a învățat nimic!"

Andy Murray vorbește cu umor despre cele șase luni în care l-a antrenat pe Novak Djokovic, dar și despre lecțiile învățate din această experiență. Britanicul explică de ce nu vrea, deocamdată, să revină în circuit ca antrenor și analizează forma actuală a sârbului.

Tennis - Australian Open - Charity Game - Murray joking about not trying to sabotage Djokovic AO

Sursa video: Eurosport

Relația dintre Novak Djokovic și Andy Murray a fost mereu specială, construită pe o combinație rară de prietenie autentică și rivalitate de top. Născuți la doar o săptămână distanță, cei doi s-au întâlnit prima dată pe teren la vârsta de 11 ani, moment care avea să deschidă drumul unui duel emblematic pentru tenisul masculin.
Ani la rând, Djokovic și Murray s-au înfruntat pe cele mai mari scene ale lumii, inclusiv în finale de Grand Slam, consolidând una dintre rivalitățile definitorii ale generației lor. După retragerea britanicului, în 2024, povestea lor a căpătat o turnură neașteptată: Murray a trecut de cealaltă parte a fileului și a devenit antrenorul fostului său rival.
La un an de la încheierea colaborării, care a durat doar șase luni, Murray a vorbit deschis despre experiență, într-un interviu acordat Sky Sports. Și, fidel stilului său ironic, nu s-a abținut de la o glumă: "Probabil n-a învățat nimic [de la mine]", a spus el, înainte de a-și nuanța rapid declarația: "Nu, eu am învățat foarte multe și, sincer, aș mai antrena din nou, dar probabil nu chiar acum".
CITEȘTE ȘI:

Andy Murray a vorbit despre experiența alături de fostul său rival și elev, Novak Djokovic

Fostul lider mondial a explicat că decizia de a nu continua, cel puțin deocamdată, în antrenorat ține în mare măsură de stilul de viață: "Am avut câteva oportunități să antrenez, dar nu vreau să călătoresc foarte mult în acest moment, decât dacă o fac împreună cu familia mea".
Rivalitatea dintre Djokovic și Murray a fost intensă: s-au întâlnit de 36 de ori, Murray reușind să câștige 11 dintre aceste confruntări. Totuși, britanicul a avut și partea sa de dezamăgiri, pierzând cinci finale de Grand Slam în fața sârbului, într-o eră dominată de "Big Three".
Această istorie comună i-a oferit lui Murray un avantaj important în noul rol: "Știam multe despre jocul lui Novak. Am jucat împotriva lui ani de zile și i-am studiat stilul", a explicat el. Cu toate acestea, perspectiva din interior a fost diferită: "A fost interesant să văd cum arată viața lui de zi cu zi, comparativ cu ce făceam eu și cum diferă aceste lucruri".
Experiența din postura de antrenor l-a ajutat să înțeleagă mai bine importanța comunicării: "Din punct de vedere al antrenoratului, totul ține de cum transmiți mesajul către jucător și cum îl asculți". Murray consideră că viața de familie a avut un rol important în această evoluție: "Cred că faptul că am copii m-a ajutat să fiu mai înțelegător și să văd lucrurile și din perspectiva altcuiva".
Trecerea de la jucător la antrenor nu a fost lipsită de provocări: "Ca jucător, tu ești punctul central și toată echipa lucrează pentru tine. Ca antrenor, ești doar o mică parte din acel mecanism, încercând să ajuți un individ să dea tot ce are mai bun". Mai mult, colaborarea cu un jucător de calibrul lui Djokovic i-a scos în evidență propriile limite: "Îți înțelegi defectele, pentru că ești aruncat direct în foc, lucrând cu cineva atât de mare. Asta scoate la iveală lucrurile pe care trebuie să le îmbunătățești dacă vrei să devii un antrenor de top".
Perioada petrecută împreună nu a coincis însă cu cele mai bune rezultate pentru Djokovic. Sârbul a participat la șapte turnee, reușind să ajungă într-o singură finală, la Miami Open, unde a fost învins în minimum de seturi de Jakub Mensik. În rest, a bifat patru eliminări încă din primul meci și doar trei prezențe în sferturile de finală.
Una dintre ultimele apariții ale lui Murray în loja sârbului a fost la Madrid Open, unde Djokovic a cedat în două seturi, 3-6, 4-6, în fața lui Matteo Arnaldi. După încheierea colaborării, Djokovic a arătat însă semne de revenire, câștigând titlul la Geneva și atingând semifinalele la Roland Garros, Wimbledon și US Open. Mai mult, a disputat finala Australian Open din același an, 2025, confirmând că rămâne o forță în circuit.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo