Știrile dimineții | Emma Răducanu a început să plângă și s-a ascuns. Un tip care o agresase luni a venit după ea la meci

Știrile dimineții | Două zile de coșmar pentru Emma Răducanu la Dubai, unde, după ce luni a fost agresată în complex de un individ necunoscut cu un comportament bizar, l-a văzut pe același tip în tribune, în primele rânduri, la partida sa contra Karolinei Muchova.

Emma Raducanu of Great Britain struggles in her first round match against Marketa Vondrousova of Czech Republic during day three of the Mubadala Abu Dhabi Open.

Credit imagine: Getty Images

În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.

1. Emma Răducanu, agresată de un bărbat cu probleme mintale

Scene înfiorătoare la Dubai, acolo unde Emma Răducanu a suferit un atac de panică în primele gameuri ale partidei cu cehoaica Karolina Muchova. Britanica a izbucnit în lacrimi, în al treilea game al meciului și s-a ascuns în spatele scaunului arbitrei, iar WTA a venit cu detalii șocante din spatele atitudinii fostei campioane de la US Open.
Concret, Răducanu fusese urmărită luni, în complexul care găzduiește turneul, de un bărbat ce avea probabil probleme mintale, care a agresat-o. Apoi, la partida cu Muchova, Emma l-a observat pe același individ în tribune, moment în care a avut o cădere mentală.
Din fericire, WTA și organizatorii turneului l-au identificat rapid pe bărbat și l-au escortat afară din tribune, astfel încât siguranța tinerei jucătoare să nu fie pusă în pericol.
"Luni, 17 februarie, Emma Raducanu a fost abordată într-o zonă publică de un bărbat care manifesta un comportament fixist. Același individ a fost identificat în primele rânduri în timpul meciului Emmei de marți de la Dubai Duty Free Tennis Championships și ulterior dat afară din arenă. El va fi interzis de la toate evenimentele WTA în așteptarea unei evaluări a amenințării.
Siguranța jucătorilor este prioritatea noastră principală, iar turneele sunt sfătuite cu privire la cele mai bune practici de securitate pentru evenimentele sportive internaționale. WTA lucrează activ cu Emma și echipa ei pentru a-i asigura bunăstarea și pentru a oferi orice sprijin necesar. Rămânem angajați să colaborăm cu turneele și echipele de securitate ale acestora din întreaga lume pentru a menține un mediu sigur pentru toți jucătorii", se arată în comunicatul WTA.
Marcată de cele două incidente, Emma Răducanu a încercat să rămână concentrată pe partida cu Muchova, dar, în cele din urmă a pierdut, 6-7, 4-6. Cehoaica va reveni azi pe teren pentru partida din optimile de finală, acolo unde o va întâlni pe americanca Kessler, care a produs șocul turneului, eliminând-o în turul secund pe Coco Gauff, a treia jucătoare a lumii.

2. Ruben Dias, Jack Grealish şi Nathan Ake s-au antrenat înainte de Real Madrid - Manchester City

Manchester City a efectuat ieri ultimul antrenament înainte de deplasarea pentru meciul cu Real Madrid, prevăzut miercuri pe Bernabeu în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor la fotbal, la care au participat Ruben Dias, Jack Grealish şi Nathan Ake, absenţi la meciul de sâmbătă cu Newcastle United (4-0).
Dias, cu dureri, a fost menajat de Guardiola la meciul cu Newcastle, în timp ce Ake a fost bolnav şi nu a fost convocat. Ambii au participat la antrenamentul de marţi, alături de Jack Grealish, care s-a accidentat în meciul tur cu Real Madrid.
Norvegianul Erling Haaland a fost şi el prezent la antrenament, după ce a avut o problemă la genunchi în meciul de sâmbătă.
Real Madrid s-a impus în tur cu 3-2, iar returul de miercuri va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs.
Va fi al doilea duel dintre Manchester City şi Real Madrid arbitrat de Istvan Kovacs după turul semifinalei Ligii Campionilor din 2022, la Manchester, meci câştigat cu 4-3 de gazde.

3. PSG, concentrată la maximum înainte de returul cu Brest

Paris Saint-Germain trebuie să "uite rezultatul primei manşe şi să câştige mâine" în manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor împotriva lui Brest, a declarat marţi antrenorul Luis Enrique, în ciuda unei victorii cu 3-0 marţea trecută.
"Sunt concentrat pe meci, rezultatul primei manşe a fost foarte bun, nu ne-am imaginat, dar analiza returului prezintă complicaţii pentru că Brest a revenit de două ori deşi era condusă la două goluri diferenţă", a spus tehnicianul parizienilor.
El s-a referit la cele două meciuri din Ligue 1 din sezonul trecut, cu un meci câştigat în ultimele secunde 3-2 de PSG în noiembrie 2023, apoi un egal 2-2 pe Parc des Princes când echipa sa conducea cu 2-0. În acest sezon în campionat, Brest a fost învinsă cu 3-1 apoi cu 5-2 de PSG.
"Uităm rezultatul primei manşe, este pozitiv desigur, dar singurul obiectiv pe care îl avem este să câştigam miercuri", a insistat Luis Enrique.
În prezent, în Ligue 1, PSG este lider detaşat după 22 de etape, cu 56 puncte, Brest este pe 9, cu 32 puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo