Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Schimbare majoră la turneele de Grand Slam! Meciurile "eterne" vor deveni istorie din acest an

Nicu Savin

Actualizat 16/03/2022 la 13:36 GMT+2

Organizatorii celor 4 turnee de Grand Slam au căzut de comun acord asupra unei reguli care a stârnit multe controverse în trecut. Ca atare, la toate cele 4 mari competiții anuale se va juca un tie-break până la 10 în cazul în care scorul va ajunge la 6-6 în setul decisiv, evitându-se astfel lungirea la extrem a unor partide.

John Isner (L) and Nicolas Mahut (R)

Credit imagine: Getty Images

Regulamentul în tenis a suferit modificări majore de-a lungul timpului, iar oamenii cu putere de decizie din lumea sportului alb încearcă să uniformizeze normele de desfășurare ale competițiilor și meciurilor.
Cele 4 turnee de Grand Slam au, în mare, aceleași reguli, dar sunt diferențiate de anumite aspecte. Poate cea mai importantă diferență o reprezenta modul de disputarea al seturilor decisive. Mult timp a existat regula de a se juca până când unul dintre combatanți are un avantaj de două game-uri, ceea ce a dus la meciuri memorabile, foarte lungi și ostenitoare pentru jucători.
Începând cu acest an, acest tip de partide vor fi istorie, deoarece organizatorii celor 4 turnee majore au anunțat la unison introducerea unui tie-break până la 10 la scorul de 6-6 în setul decisiv.
"Consiliile de Conducere de la Australian Open, Roland-Garros, Wimbledon și US Open anunță decizia comună de a juca un tie-break de 10 puncte la toate Grand Slam-urile, în momentul când scorul ajunge la 6-6 în setul decisiv.
În urma unei consultări ample cu conducerile WTA, ATP și ITF, decizia Consiliului de Organizare al turneelor de Grand Slam se bazează pe o dorință puternică de a crea o mai mare coerență în regulile jocului la Grand Slam-uri și, astfel, de a îmbunătăți experiența jucătorilorși fanilor deopotrivă.", se arată în comunicatul comun emis astăzi.
Citește și:

Roland Garros, ultimul turneu care putea produce meciuri "eterne"

Dacă la Australian Open , Wimbledon și US Open s-au implementat încă din anii trecuți reguli de acest gen, șefii de la Roland Garros nu au apelat la introducerea unui tie-break, dar o vor face din acest an.
La ultimele două ediții de la Wimbledon, 2019 și 2021 (în 2020 nu s-a disputat din cauza pandemiei), în setul decisiv se juca un tie-break până la 7 la scorul de 12-12 la game-uri în decisiv. De altfel, finala dintre Djokovic și Federer din 2019 s-a decis după un asemenea tie-break, sârbul câștigând cu 7-3.
Acea măsură a venit ca urmare a unor meciuri memorabile, care s-au întins chiar pe durata mai multor zile. Cel mai cunoscut exemplu este jocul dintre John Isner și Nicolas Mahut din 2010, terminat cu victoria americanului după 70-68 în decisiv, la capătul a mai bine de 11 ore de joc, întinse pe 3 zile. Ultima partidă de acest gen a fost semifinala din 2018, dintre Insner și Anderson, câștigată de sud-african cu 26-24 în decisiv.
La Australian Open și US Open au fost de asemenea introduse din anii trecuți tie-break-uri în decisiv, dar la scorul de 6-6, nu la 12-12 cum s-a întâmplat în ultimii ani la Wimbledon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo