Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Schimbări revoluţionare pregătite de ATP din 2023. Ce se întâmplă în tenisul masculin

Cristian Mihală

Actualizat 10/06/2022 la 11:13 GMT+3

Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Tenis (ATP) a anunţat, joi, implementarea unui număr de reforme, inclusiv o schemă de împărţire a profitului între jucători şi turnee, precum şi o serie de schimbări în calendarul circuitului masculin, transmite DPA.

Djokovic-Nadal

Credit imagine: AFP

După doi ani de negocieri, organizaţia a anunţat un plan pe termen lung, denumit OneVision.
Începând de anul viitor, ATP va extinde o parte din turneele sale de categoria Masters 1.000, a doua cea mai importantă, după cele de Mare Şlem. Astfel, turneele de la Madrid, Roma şi Shanghai vor avea o durată prelungită de la opt zile la 12, în timp ce numărul jucătorilor de pe tabloul principal va creşte de la 56 la 96. Turneele de la Cinncinati şi Toronto/Montreal vor fi extinse din 2025.

Premii mai mari în ATP, profitul turneelor împărţit cu jucătorii

Premiile în bani la aceste turnee vor creşte cu 35% între 2022 şi 2025, iar primii 30 de jucători din clasamentul mondial vor primi bonusuri în bani la finalul anului, spre deosebire de primii 12 în prezent.
În plus, peste 140 de jucători vor primi susţinere financiară în urma unui "nou element de împărţire a profitului pe baza performanţelor de la turnee''.
În viitor, aceşti jucători vor beneficia de o formulă de împărţire a profitului revoluţionară de ''50/50 la sută''.
În faza a doua a planului de reforme, ATP va încerca să intensifice colaborarea cu celelalte organizaţii din tenisului mondial, WTA, ITF şi cele patru turnee de Grand Slam.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo