Se așteaptă Sinner la ce-i mai rău în 2025? "Am stat în întuneric, asta îmi doresc pentru anul viitor!"

Jannik Sinner "tremură" înaintea unui sezon 2025 complicat, care se anunță foarte tensionat prin prisma unei noi audieri în cazul de dopaj în care e implicat. Italianul a transmis că "nu ar dori nimănui să sufere așa cum a făcut el în 2024" și că tot ce-și dorește de la 2025 e să fie un an "de pace".

Jannik Sinner hat sich offen zur Dopingdebatte rund um seine Person geäußert

Credit imagine: Getty Images

Intervievat de Esquire Italia, Jannik Sinner a vorbit despre dificultățile prin care a trecut în perioada 2024: "Nu doresc nimănui să treacă prin momentele prin care am trecut eu. Am văzut întuneric. Nu puteam să vorbesc cu nimeni. Nu puteam să mă descarc sau să primesc ajutor. M-am simțit pierdut". Acesta este unul dintre pasajele care ies în evidență din interviul lui Jannik Sinner cu Esquire Italia, realizat în septembrie și publicat abia săptămâna aceasta.
Italianul, care tocmai a încheiat un 2024 triumfal prin câștigarea Cupei Davis cu echipa națională, a vorbit și despre momentele dificile prin care a trebuit să treacă în ultimele luni în legătură cu scandalul de dopaj în care a fost implicat: "Toți oamenii care mă cunoșteau și mă urmăreau jucând au înțeles că era ceva în mine care nu era în regulă. Am petrecut nopți nedormite, pentru că, deși ești sigur de nevinovăția ta, știi că aceste chestiuni sunt complexe".
CITEȘTE ȘI:

Jannik Sinner își dorește în 2025 un an "de pace". Mesajul italianului

"Toată lumea a spus adevărul imediat și asta mi-a permis să joc", a mai spus el. "Dar la Wimbledon, pe teren, am fost alb ca o fantomă, lucrurile nu mergeau bine. Chiar și după aceea, relația mea cu oamenii a rămas temătoare. Am mers să mă antrenez la clubul Cincinnati și m-am gândit: cum se uită la mine? Ce cred ei cu adevărat despre mine? Atunci am înțeles cine este cu adevărat prietenul meu", a mai spus italianul.
Jannik Sinner a vorbit și despre anul viitor: "2024 a fost un sezon foarte bun, foarte solid... cât despre 2025, tot ce îmi doresc este să am pace", a transmis italianul la finalul unui sezon dificil, în care deși a picat două teste anti-doping, nu a fost suspendat, fiind iertat de ITIA. WADA, pe de altă parte, crede că Sinner ar trebui să-și ispășească pedeapsa și să fie suspendat între 1 și 2 ani din circuit.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo