"Senorita Topsin", marele secret al Mirrei Andreeva! Becker: "E una dintre cele mai bune din istorie"

Boris Becker e convins că talentul excepțional al Mirrei Andreeva, noua mare vedetă a tenisului mondial, nu ar fi fost suficient pentru performanțele fantastice obținute de rusoaică. În spatele rezultatelor adolescentei stă și mâna de expert a Conchitei Martinez.

Andreeva y Conchita causan sensación a Becker: "Id y ganad más torneos, ¡no podemos esperar!"

Credit imagine: Getty Images

Mirra Andreeva e jucătoarea momentului în WTA, după ce a câștigat două trofee de WTA 1000 la rând - Dubai și Indian Wells -, trecând pe parcurs de 6 învingătoare de Grand Slam.
Să obții asemenea performanțe la doar 17 ani e fabulos în tenisul actual, dar, pe lângă calitățile incontestabile ale rusoaicei și pe lângă sacrificiile făcute, asemenea trofee nu ar fi fost posibile fără un antrenor de top. Iar Conchita Martinez, poreclită "Senorita Topsin" pe vremea când juca tenis, a demonstrat încă o dată că are un talent incredibil în a șlefui și a duce la potențial maxim o jucătoare.
După ce nu a impresionat în colaborările avute cu Shahar Peer, Janette Husarova, Rennae Stubbs, Anastasia Rodionova sau Marie Bouzkova, actuala antrenoare a Mirrei Andreeva a dat lovitura cu Garbine Muguruza. A făcut din aceasta prima iberică învingătoare la Wimbledon (2017) și a dus-o pe fosta sportivă până pe locul 1 WTA.
Acum, având pe mână un talent pur, Conchita pare capabilă să ducă totlul la alt nivel. Finalistă în două rânduri la Indian Wells (în 1992 - înfrângere la Seles și 1996 - eșec la Graf), Conchita Martinez se poate bucura pentru un titlu în California, de această dată din postura de antrenor. Dacă ea însăși a capotat în ultimul act contra numărului 1 mondial, în anii '90, în finalele jucate la Indian Wells, eleva sa, Mirra Andreeva, a răpus-o pe cea mai bună jucătoare a lumii, Mirra Andreeva.
Faptul că rezultatele Mirrei Andreeva nu ar fi fost posibile fără contribuția Conchitei Martinez au fost subliniate și de cel mai mare jucător german din istorie, Boris Becker.
"Am atât de mult respect pentru Conchita, e una dintre cele mai bune antrenoare din istoria tenisului. Mirra e o fată atât de norocoasă să o aibă alături. Vor câștiga multe alte turnee împreună și abia aștept să se întâmple asta", a dezvăluit Boris Becker, citat de Tennis Up To Date.

Conchita Martinez, despre colaborarea cu Mirra Andreeva

Câștigătoare a Wimbledonului, în 1994, și fost numărul 2 mondial iberica a acordat un interviu pentru L'Equipe după victoria protejatei sale împotriva Arynei Sabalenka. În el, fosta mare campioană din Spania a explicat pe scurt cum adolescenta din Moscova a devenit o "minune" a tenisului.
"Are doar 17 ani, dar e o fată foarte matură, te uimește cu modul în care gândește. În egală măsură, știe și cum să fie...cum să spun...puțin răutăcioasă în joc. Are o personalitate complexă, deși e foarte serioasă pe teren, îi place să glumească și să se distreze.
Echilibrul este cheia și Mirra stă excelent la acest capitol. Nu vrei pe cineva prea serios, prea matur până la punctul de a-și pierde spontaneitatea. Lucrul bun la ea este că zâmbește aproape tot timpul", a spus Conchita despre jucătoarea pe care o "șlefuiește" în drumul spre cucerirea de Grand Slamuri.
Pentru Mirra Andreeva urmează turneul de la Miami, unde a fost repartizată din nou pe jumătatea Igăi Swiatek, pe care a învins-o la Dubai și Indian Wells. Cele două se pot întâlni în semifinale, iar, în ceea ce o privește pe rusoaică, prezența acolo pare foarte probabilă. Asta pentru că, în drumul spre "careul de ași", Andreeva are doar o sportivă cu adevărat foarte periculoasă în "drum": pe Jessica Pegula. Totuși, la cum a arătat acest debut de sezon, Andreeva nu ar trebui să aibă mari probleme să o învingă pe sportiva di SUA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo