Înainte de turneul de la Melbourne, jucătoarea daneză a ajuns până în finala de dublu de la Auckland International, alături de Serena Williams. Cele două sportive au pierdut în fața perechii Taylor Townsend - Asia Muhammad, însă au recunoscut că experiența din Noua Zeelandă le-a rămas în memorie.
Într-un interviu oferit pentru Tennis Channel, Serena și Wozniacki au rememorat aventura lor de la Auckland International, iar americanca a făcut o propunere surprinzătoare, la numai 4 luni de la retragerea danezei: să revină în circuit, pentru a face pereche la turneele de dublu.
"Am jucat foarte bine, a fost minunat! De ce nu am făcut asta mai devreme?", a spus Wozniacki.
Tenis
Roger Federer nu se lasă! Anunț despre revenirea lui pe teren
ACUM O ORĂ
Răspunsul Serenei a venit imediat: "Poate revii în circuit ca să jucăm împreună la turneele de dublu rămase în acest an."

Wozniacki, campioană la Australian Open 2018

Wozniacki a vorbit apoi, într-un mod serios, despre viitorul său: "Iubesc sportul extrem de mult, mi-ar plăcea să lucrez în televiziune. Nu cred că m-aș pricepe să antrenez pentru că îmi e greu să explic ce știu în fața celorlalți."
Întrebată despre amintirile de la ultimul său turneu, Wozniacki a răspuns: "Am fost supărată, apoi fericită, apoi foarte emoționată."
Caroline Wozniacki a câștigat un singur titlu de Grand Slam în cariera sa. S-a întâmplat la Australian Open, în urmă cu 2 ani, când daneza a învins-o în finală pe Simona Halep, scor 2-1 (7-6, 3-6, 6-4). Wozniacki a câștigat 30 de trofee WTA de-a lungul carierei, reușind să ocupe locul 1 în ierarhia mondială în 4 ani (2010, 2011, 2012, 2018), însă doar de 2 ori a încheiat sezonul în top (2010 și 2011).
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Cele mai tari 40 de statistici ale Serenei Williams la împlinirea a 40 de ani!
ACUM 4 ORE
Laver Cup
Laver Cup : Cele mai interesante mingi din ziua 2
ACUM 8 ORE