Primul set al finalei de pe Philippe Chatrier a început și s-a încheiat sub semnul dominației Serenei Williams. Chiar dacă a avut un procentaj slab la primul serviciu, jucătoarea din Statele Unite a servit extrem de puternic și cu al doilea, suficient cât să nu lase nicio șansă de break. Safarova a încercat să intre în jocul de forță al numărului 1 WTA, strategie care s-a dovedit a fi total greșită: 6-3 pentru Serena, după 31 de minute de joc.
Setul al doilea a debutat cu un break reușit de Williams care și-a mărit avansul până la 4-1. În game-ul 6, Serena a făcut 4 duble greșeli iar din acel moment scorul s-a strâns, pe fondul unor puncte frumoase, majoritatea câștigate de Safarova. La 5-5, fiecare jucătoare a câștigat pe servicul adversarei, astfel încât totul s-a decis în tie-break, adjudecat clar de cehoaică la 2. Safarova a avut 2-0 în startul decisivului însă din acest moment au urmat 6 game-uri la rând pentru Williams. Scor final 6-3, 6-7, 6-2.
Australian Open
"Ucigaşa de giganţi". Ce scriu australienii de Anisimova, eleva lui Cahill, care a trecut de Osaka
ACUM 13 MINUTE
Este al 20-lea titlu de Mare Șlem câștigat de Serena Williams, al treilea la Roland Garros, după cele din 2002 și 2013. Jucătoarea din Statele Unite mai are în palmares 6 trofee la Australian Open, 5 la Wimbledon și alte 6 la US Open. Serena nu a ratat nici medalia olimpică, impunându-se la Londra 2012. Într-un top al câștigătoarelor de Grad Slam-uri, Williams ocupă acum poziția a treia. Conduce în această ierarhie Margaret Court, cu 24 de trofee, australianca fiind urmată de Steffi Graf cu 22 de titluri majore.
Australian Open
Mektic / Pavic - Kokkinakis / Kyrgios - Australian Open
ACUM O ORĂ