Serena Williams și-a anunțat revenirea pe terenul de tenis. De 23 de ori câștigătoare de Grand Slam, Williams a postat pe contul său de Instagram o fotografie pe un teren de iarbă și a scris: "SW și SW19 (n.r. codul poștal de la Wimbledon). Este o întâlnire. 2022, ne vedem acolo". Până la Wimbledon însă, americanca va fi pe teren încă de săptămâna viitoare, în cadrul turneului de la Eastbourne.
Sportiva din Statele Unite ale Americii a primit un wildcard la turneul de 500 de puncte de la Eastbourne, acolo unde va evolua doar în cadrul probei de dublu, alături de tunisianca Ons Jabeur. Meciul de debut al celor două sportive nu va fi programat de către organizatorii turneului mai devreme de marți.
CITEȘTE ȘI:
Wimbledon
Harmony Tan a făcut lumină în scandalul cu partenera de dublu de la Wimbledon! De ce s-a retras
IERI LA 14:42

Serena Williams va juca la Eastbourne cu Ons Jabeur în proba de dublu, înainte de Wimbledon

Ultimul meci al Serenei Williams a avut loc de altfel în primul tur al ediţiei de anul trecut la Wimbledon, când a fost nevoită să abandoneze din cauza unei accidentări la coapsă. De atunci, ea a coborât pe locul 1208 în clasamentul mondial şi are acum nevoie de wildcard-uri pentru a putea participa la turnee, însă organizatorii sunt dispuși "să sacrifice" un wildcard pe care l-ar fi oferit unui favorit al gazdelor pentru a avea la turneu una dintre cele mai mari vedete ale sportului alb.
Serena Williams va participa la Wimbledon fără fostul său antrenor, Patrick Mouratoglou, în prezent antrenorul Simonei Halep. Alături de Mouratoglou, Serena Williams a reușit să câștige 10 dintre cele 23 de turnee de Grand Slam, dar și medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Londra, desfășurate tot pe iarba de la All England Club.
În 2019, Serena Williams a fost învinsă fără drept de apel de Simona Halep în ultimul act al turneului de la Wimbledon, într-o partidă câștigată de româncă cu un dublu 6-2. Turneul de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie-10 iulie 2022 și va fi în direct și în exclusivitate pentru România pe canalele Eurosport și pe Eurosport Player.
Wimbledon
Iga Swiatek, lecție de modestie: "Nu mă consider o legendă"! Ce jucătoare merită acest statut
29/06/2022 LA 16:13
Wimbledon
Tan, "călăul" Serenei, e în mijlocul unui scandal uriaș: "Dacă ești praf după un meci de 3 ore..."
29/06/2022 LA 14:13