Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Serena Williams trece prin clipe teribile din cauza coronavirus: "O iau razna!"

Cristian Mihală

Publicat 23/03/2020 la 15:04 GMT+2

Serena Williams trece prin momente foarte grele din cauza coronavirus. Sportiva din SUA a recunoscut că e cu moralul la pământ și că orice fleac e menit să îi genereze reacții de furie, după aproape două săptămâni în care nu a ieșit din casă.

Serena Williams of the United States in action during her Women's Singles third round match against Qiang Wang of China on day five of the 2020 Australian Open at Melbourne Park on January 24, 2020

Credit imagine: Getty Images

Inițial, Serena Williams a tratat subiectul "coronavirus" foarte detașat, considerând că e vorba de un virus îndepărtat, care nu e menit să pună în pericol confortul ei și al apropiaților.
Treptat, odată cu pătrunderea COVID-19 în SUA, sportiva a devenit mult mai responsabilă. În State, până luni dimineață fuseseră raportate 35476 de cazuri de îmbolnăviri, 465 dintre pacienți pierzându-și viața.
Serena a înțeles cât de important e să stea în casă și să limiteze interacțiunea cu ceilalți, însă această izolare i-a creat un puternic sentiment de frustrare, după cum singură a dezvăluit. Anxietatea resimțită e cu atât mai mare cu cât are și responsabilitatea Olympiei Alexis, fiica sa de un an și jumătate.
"Vreau să mă ascultați un minut, pentru că vreau să vă vorbesc despre experiența mea cu corona. La început mi-am zis: "Ohh, nu are cum să mă afecteze pe mine". Apoi, Indian Wells a fost amânat. "Ohh, ok, e o decizie ciudată, dar voi avea timp pentru mine, îl voi folosi pentru a face ce îmi place". Apoi, anularea turneelor a venit în cascadă, iar anxietatea s-a instalat în viața mea. În acest moment, sunt distanțată social de toți de aproape două săptămâni și orice lucru mărunt mă face să o iau razna. Și când spun că sufăr de anxietate mă expirm elegant. Văd negru în fața ochilor de fiecare dată când cineva strănută sau tușește în apropierea mea. Asta și pentru că mă gândesc la sănătatea fetiței mele. A tușit zilele trecute și imediat am început să îmi fac griji: "E ok, pot să fac ceva pentru ea?". În loc să îi arăt că sunt relaxată, sunt sub un stres enorm", a spus Serena Williams, potrivit tennisworldusa.org.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo