Eurosport
Sergiy Stakhovsky a dat uitării prietenia cu Novak Djokovic! Critici dure pentru sârb: "Le face jocul!"
De
Publicat 20/09/2022 la 21:20 GMT+3
Sergiy Stakhovsky a vorbit la superlativ despre Novak Djokovic la începutul războiului lansat de Rusia în Ucraina, însă fostul tenismen ucrainean nu mai are aceeași părere bună despre sârb.
Sergiy Stakhovsky & Novak Djokovic
Credit imagine: Eurosport
Sergiy Stakhovsky era cunoscut ca un bun prieten al lui Novak Djokovic, dar, judecând după ce a spus în ultimul interviu acordat, ucraineanul și-a schimbat opinia despre marele campion sârb. Invitat la un podcast, Stakhovsky a spus că Novak Djokovic vrea să fie iubit în Serbia și de aceea nu ia atitudine în privința războiului lansat de Rusia în Ucraina.
"Serbia este un avanpost al Rusiei. Novak Djokovic nu exprimă o poziție care îi poate afecta imaginea. Îi place să fie iubit în țara sa. El nu este capabil să spună ceva care este contrar opiniei autorităților din Serbia și a majorității oamenilor din această țară. Din păcate, Novak le face jocul", a spus Sergiy Stakhovsky, potrivit publicației ucrainene, "Sport".
CITEȘTE ȘI:
Sergiy Stakhovsky a uitat de prietenia cu Djokovic. Ce spune despre Federer
După ce și-a exprimat opinia despre Djokovic, Sergiy Stakhovsky a vorbit și despre Roger Federer, care se pregătește să-și încheie cariera la finalul Laver Cup: "Roger este întotdeauna neutru, este elvețian. El nu răspunde niciodată la întrebări complicate și de aceea este de neatins, nimeni nu-i poate face nimic. Pe de altă parte, trebuie spus că a făcut destule, pentru că a strâns o mulțime de bani și a plasat copii ucraineni în tabere din Elveția", a explicat Stakhovsky.
De la începutul războiului din Ucraina, Stakhovsky și-a creat o imagine de soldat și luptător, chiar dacă nu a plecat deloc din Kiev. În primele săptămâni, el a postat pe rețelele de socializare fotografii cu el patrulând prin Kiev în uniformă și în echipament militar complet, a participat la emisiunile mai multor televiziuni din afara Ucrainei și a acordat interviuri.
Atunci, Novak Djokovic i-a trimis un mesaj de susținere și l-a întrebat cum și în ce fel îl poate ajuta: "Staho, ce mai faci? Ești pe câmpul de luptă? Mă gândesc la tine. Sper că situația se va calma în curând. Te rog să-mi spui care este cea mai bună adresă la care să trimit ajutor. Financiar sau de orice altă natură", i-a scris Novak lui Sergiy Stakhovsky la începutul lunii martie.
Laver Cup, ultimul turneu din cariera marelui Roger Federer, este în direct în perioada 23-25 septembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo