Iată programul transmisiunilor de miercuri:
Eurosport 2 & 2HD:
15:00: Andy Murray v Sam Querrey
Australian Open
Australian Open 2022 Live Blog | Ashleigh Barty vs Danielle Collins se anunță o finală pasionantă
ACUM 2 ORE
Urmat de: Milos Raonic v Roger Federer
Eurosport 1:
După Turul Franței: Tomas Berdych v Novak Djokovic
Turneul masculin de la Wimbledon intră în fazele finale odată cu ziua de miercuri. Programul Eurosport 2 și Eurosport 2 HD începe la ora 15:00 cu partida dintre liderul mondial Andy Murray și Sam Querrey. Colegi de generație, cei doi s-au mai întâlnir de nouă ori, Querrey reușind să treacă de mai-titratul său adversar o singură dată, în 2010. În același an Murray l-a învins pe american în trei seturi la Wimbledon, iar în acest an cei doi au jucat la Australian Open în turul 3, rezultatul fiind același. Dacă Murray se poate mândri cu două titluri și alte cinci semifinale pe iarba londoneză, Querrey joacă doar pentru a doua oară în sferturile de finală, prima dată făcând-o anul trecut.
Meciul următor transmis de Eurosport 2 și Eurosport 2 HD este cel dintre Milos Raonic și Roger Federer. Finalist anul trecut la Wimbledon, Raonic întâlnește juctătorul cu cele mai multe succese în turneu. Federer a ratat prezența în sferturile de finală o singură dată în ultimele paisprezece apariții la Marele Șlem și l-a învins pe canadian în nouă din cele doisprezece întâlniri directe. Cu toate acestea, anul trecut Raonic a tirumfat în semifinale în fața elvețianului. O poate face din nou?
Eurosport 1 transmite după încheierea etapei din Turul Franței (în jurul orei 18:30) meciul dintre Tomas Berdych și Novak Djokovic. Pare incredibil, dar cei doi au mai jucat de 27 de ori împreună, iar cehul a reușit să câștige doar două dintre toate aceste partide. Una dintre victorii a fost înregistrată chiar la Wimbledon, în 2010, dar trei ani mai târziu Djokovic și-a luat revanșa pe iarba londoneză.
Eurosport Player transmite și celelalte partide de pe tablourile de simplu și de dublu de la Wimbledon. Printre altele, Monica Niculescu și partenera ei, Hai-Ching Chan, joacă în semifinalele turneului de dublu feminin în jurul orei 15:30 pe terenul 3.
Australian Open
Asleigh Barty, micuța "bestie" care domină tenisul mondial de 112 săptămâni!
ACUM 2 ORE
Australian Open
Tsitsipas a comentat acuzațiile lui Medvedev după semifinala de la Australian Open: "Nu e matur"
ACUM 3 ORE