Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sharapova, pusă la zid de cea care a idolatrizat-o! "Nu mai e un model pentru mine"

Cristian Mihală

Publicat 19/05/2020 la 09:10 GMT+3

Carina Witthoeft (25 de ani) a dezvăluit că scandalul de dopaj prin care a trecut Sharapova a determinat-o să își schimbe părerea despre rusoaică. Faptul că "Masha" nu a mai revenit în top când nu a mai folosit substanțe interzise e un indicator al realității, crede germanca.

Maria Sharapova

Credit imagine: Eurosport

Fost număr unu mondial și de cinci ori învingătoare în turneele de Grand Slam, Maria Sharapova și-a clădit un nume de legendă în tenis. Ea a devenit idol pentru mii de copii care visează să joace tenis, dar mare parte din renumele său a primit o lovitură puternică odată cu scandalul de dopaj în care a fost implicată.
Carina Witthoeft a crescut având-o ca model pe rusoaică și fiind ambiționată de realizările acesteia. Acum, însă, lucrurile stau total diferit, iar nemțoaica a explicat de ce.
"Sharapova nu mai este idolul meu, nu mai e un model! Mi-am schimbat părerea despre ea deoarece nu a revenit în top fără Meldonium. Nu știu dacă ar mai fi ajuns atât de sus dacă nu apela la această substanță. Cine știe unde era fără Meldonium!?", a spus Carina Witthoft in podcastul Tennis Advantage.

Sharapova și scandalul de dopaj

În 2016, la începutul lunii iunie, Maria Sharapova a făcut un anunț public în care mărturisea că a dat greș unui test antidoping efectuat după meciul din sferturile de finală ale Australian Open contra Serenei Williams. Testul cu pricina indica prezența substanței Meldonium, substanță care a fost interzisă de la 1 ianuarie 2016. De altfel, Sharapova a mai fost supusă unui test, pe 2 februarie, la Moscova, test care a indicat aceeași substanță. Maria a admis rezultatele, iar un tribunal din Londra a decis să o suspende pe rusoaică timp de doi ani din circuit, luând de asemenea hotărârea ca punctele și premiul de la Australian Open să fie retrase.
Într-un discurs public, Masha a descris sentința ca fiind "etrem de dură și nedreaptă" și a dezvăluit că nu știa de existența Meldoniumului pe lista substanțelor interzise, fiind convinsă de faptul că nu a intenționat nici măcar o secundă să încalce regulamentul antidoping. Din acest motiv, Sharapova a făcut imediat un apel la decizia inițială a tribunalului și a reușit să micșoreze perioada de pedeapsă, de la 24 de luni la 15.
Fără clasament, misiunea Mariei Sharapova la revenire părea una extrem de dificilă, însă organizatorii turneelor WTA au transformat revenirea rusoaicei într-o oportunitate excelentă de a produce mai mult venit din vânzarea biletelor, fapt pentru care i-au acordat campioanei din Rusia mai multe wildcarduri.
Totuși, rusoaica nu a mai revenit niciodată la un nivel de top, fiind sâcâită și de accidentări. Ca atare, a hotărât să își încheie cariera, deși la momentul deciziei nu împlinise încă 33 de ani.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo