Colaborarea dintre Halep și Cahill se va relua, oficial, de la 1 ianuarie 2020, însă fostul antrenor al lui Agassi și Hewitt a ținut să fie aproape de sportiva noastră încă de la Shenzhen, acolo unde evoluează la Turneul Campioanelor.
Deși în conferința de presă de dinainte de competiție Daniel Dobre a fost cel care părea să fie "titular", la partida cu Andreescu, prima din grupă, Cahill a fost cel care a asistat-o la on court coaching. În faţa presei, înainte de duelul cu Svitolina, de azi, a apărut din nou Dobre, semn că fiecare are rolul bine stabilit în stafful campioanei noastre.
Dobre a dovedit că este un caracter adevărat şi a vorbit la superlativ despre Cahill. Unul dintre cei mai buni antrenori din lume, australianul pare că a fost aşteptat cu nerăbdare de toţi cei apropiaţi Simonei.
Tenis
Simona Halep nu va termina anul 2022 în top 10 WTA! Câte puncte va pierde până la finalul sezonului
19/09/2022 LA 08:50
"Totul este ca și cum Darren a fost supărat pentru trei zile iar acum s-a întors. Discuții au existat tot timpul, chiar și atunci când nu a făcut parte din echipă. Chiar și eu, deși am lipsit doi ani din echipă, tot am continuat să vorbesc cu Darren despre diverse lucruri. Nu este un străin, este parte din familie. Ne-a ajutat încă din primul moment. Chiar și în ultimul an ne-a ajutat încontinuu, chiar dacă a fost un telefon, un sfat sau doar un salut. Cu toții i-am dus dorul. Și-a găsit locul încă din prima clipă, de parcă n-a lipsit niciodată", a declarat Dobre.
Halep are șanse să se califice în semifinale încă după partida de azi,cu Elina Svitolina. Un succes contra ucrainencei, dublat de o victorie a lui Andreescu împotriva Karolinei Pliskova nu doar că ar însemna calificarea româncei, dar și asigurarea primului loc în grupă.
Clasamentul grupei violet după prima etapă:
1. Elina Svitolina - 1 punct
2. Simona Halep - 1 punct
3. Bianca Andreescu - 0 puncte
4. Karolina Pliskova - 0 puncte

Programul Turneului Campioanelor

Miercuri, grupa violet
Simona Halep - Elina Svitolina (12:30)
Bianca Andreescu - Karolina Pliskova (nu înainte de ora 14:00)
Joi, grupa roșie
Kiki Bertens - Belinda Bencic
Ashleigh Barty - Petra Kvitova
Vineri, grupa violet
Bianca Andreescu - Elina Svitolina
Simona Halep - Karolina Pliskova
Tenis
6 românce în top 100 WTA! Urcări impresionante în ierarhie pentru Begu, Bogdan și Cristian
19/09/2022 LA 08:09
Tenis
Colaborarea Halep – Mouratoglou, o dezamăgire? Parteneriatul, analizat în presa internațională
17/09/2022 LA 14:47