Simona Halep a dezvăluit cât de gravă este problema medicală cu care se confruntă! "Am lichid tot timpul"

Simona Halep a revenit pe teren în luna martie, dar nu a avut însă parte de întoarcerea pe care și-ar fi dorit-o, fiind măcinată de probleme medicale. Sportiva a vorbit acum despre gravitatea accidentării sale, dezvăluind și care este cea mai importantă lecție pe care a învățat-o după suspendare.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a scăpat de suspendarea primită în cazul de dopaj, iar în martie a revenit pe teren. Întoarcerea ei în circuit a fost umbrită de probleme medicale, care au împiedicat-o să joace foarte multe meciuri.
Recent, fostul lider WTA a oferit un interviu pentru Știrile Pro TV în care a vorbit, printre altele, despre accidentarea pe care nu a resimțit-o până la primul meci oficial disputat după pauză.
Halep a spus că, deși s-a antrenat destul de mult în timpul suspendării, nu a făcut față ritmului de joc din meci, resimțind faptul că a stat atât de mult timp departe de teren.
"Mă așteptam să fie greu, dar nu mă așteptam să fie atât de greu. Am stat totuși destul de mult, 18 luni, fără meci oficial și s-a resimțit. Chiar dacă eu m-am antrenat, nu am făcut față la meciurile cele mai înalte.
Am și jucat la Miami cu Badosa, unde a jucat foarte bine, dar încerc să mă recuperez. Am ceva probleme la genunchi, dar nu știu încă exact ce am de făcut și ce se întâmplă. Am de așteptat niște rezultate și după voi lua o decizie să văd ce fac și când revin", a spus Simona Halep, care a vorbit și despre cât de serioasă este problema cu care se confruntă.
"Este gravă, pentru că se umflă. Am ceva lichid tot timpul după ce joc un meci oficial. Când joc la antrenamente nu am probleme, dar la meci oficial mă deranjează un pic. Doctorii spun că nu este atât de gravă, pentru că au fost multe lucruri mai grave decât acest gen de accidentare.
Trebuie să am răbdare că nu mai sunt nici așa de tânără. Totuși, articulațiile mele sunt uzate, după 20 de ani de sport, și trebuie să am răbdare", a adăugat fostul lider mondial.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep, despre cea mai importantă lecție învățată după suspendare

Sportiva noastră a dezvăluit, în cadrul aceluiași interviu, și ce a învățat în ultimii doi ani, în care a fost suspendată din tenis din cauza testului pozitiv la o substanță interzisă, pe care l-a avut după US Open.
"Eu, făcând tenis de când aveam 4-5 ani, tot timpul am jucat astăzi, m-am antrenat astăzi pentru mâine. Și tot timpul aveam viziunea pentru viitor, să fac în viitor. Ce n-am făcut ieri să fac pentru mâine.
Și cumva viața m-a dus să trăiesc numai în viitor... și puțin în trecut, că mă gândeam și analizam ce n-am făcut bine. Am învățat că trebuie să trăim ziua de astăzi, pentru că nu știi ce poate să se întâmple mâine, așa cum s-a întâmplat și la mine.
Astăzi eram bine mersi și a doua zi am fost suspendată, făcând nimic... Și am învățat că trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem astăzi și să nu ne mai facem scenarii. Sunt expertă la scenarii. Și să trăim, să trăim ceea ce avem astăzi. Atât contează", a conchis Simona Halep.
Nu rata niciun moment din acțiunea care va fi transmisă pe Max, noua noastră platformă de streaming, acolo unde poți vedea fiecare meci de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo