Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep a dezvăluit marele regret al carierei, după retragerea oficială a lui Tecău din tenis: "E un pic târziu"

Irina Aldea

Publicat 11/06/2022 la 14:34 GMT+3

Aflată zilele acestea la Cluj, cu ocazia evenimentului Sports Festival, Simona Halep a dezvăluit care e marele regret al carierei, după ce Horia Tecău și-a anunțat în mod oficial retragerea din tenis.

Simona Halep

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep a venit special din Franța la Cluj, alături de Patrick Mouratoglou, pentru a lua parte la meciul de retragere al lui Horia Tecău. Dubla campioană de Grand Slam din România a dezvăluit la finalul evenimentului care e marele regret al carierei, acela că nu a făcut echipă cu Horia Tecău în proba de dublu mixt la una dintre edițiile Jocurilor Olimpice de vară.
"A fost un eveniment deosebit. Mă bucur foarte mult că am venit și am fost alături de Horia în, poate, cel mai emoționant moment al lui. Sigur că am avut emoții și m-am gândit că o să urmeze și momentul meu peste câțiva ani. Mă bucur că Horia a luat decizia asta fiind fericit și fiind împăcat. S-a bucurat din plin și s-a bucurat să aibă alături prietenii. Din păcate n-am putut să ajung la Jocurile Olimpice ca să joc alături de el. (La Paris) Eu vreau să joc, dar pe el nu cred că-l mai conving... e un pic prea târziu (râde)", a spus Simona Halep la finalul evenimentului care a marcat retragerea lui Horia Tecău, potrivit Sport.ro.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep regretă că nu a jucat alături de Horia la Jocurile Olimpice

Zilele acestea are loc la Cluj cea de-a treia ediție a Sports Festival, acolo unde a avut deja loc, vineri seară, retragerea oficială a lui Horia Tecău din tenis. Duminică seară, Adrian Mutu își va lua rămas bun în mod oficial de la fotbal, într-un meci care se anunță extrem de interesant, partidă la care vor lua parte, printre alții, Francesco Totti și Andrea Pirlo. La eveniment va participa cel care a purtat și a dat greutate tricoului cu număr 10 al Naționalei, înaintea lui Adrian Mutu, și care a scris istorie în fotbalul mondial: Gheorghe Hagi.
După meciul de retragere al lui Horia Tecău, Simona Halep și Mouratoglou nu vor avea prea mult timp la dispoziție, asta pentru că Simona va reveni în circuitul WTA cu ocazia turneului de la Birmingham, programat să se desfășoare săptămâna următoare în Marea Britanie. Românca va fi cap de serie numărul 3, iar pe lista jucătoarelor acceptate direct pe tabloul principal se mai regăsesc alte două jucătoare române, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo