Simona Halep a dezvăluit una dintre cele mai mari provocări ale carierei! "Atunci m-a copleșit"

Simona Halep a fost invitată în cadrul unui podcast moderat de Horia Tecău și a dezvăluit care a fost una dintre cele mai mari provocări ale carierei. Campioana noastră a spus că faima a fost greu de gestionat, ea fiind o persoană introvertită înainte, iar câștigarea primului titlu de Grand Slam a pus-o într-o situația complicată din acest punct de vedere.

Simona Halep, Transylvania Open

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a spus adio tenisului profesionist în urmă cu aproximativ un an, alegând ca moment final turneul Transylvania Open. Chiar și după retragere, fosta lideră mondială rămâne implicată și conectată la lumea sportului alb.
Invitată într-un podcast moderat de Horia Tecău, câștigătoarea a două titluri de Grand Slam a vorbit deschis despre unul dintre cele mai dificile episoade din cariera sa.
Ea a explicat că, dincolo de performanțele remarcabile — inclusiv trofee de Grand Slam și locul 1 în clasamentul WTA — provocările nu au lipsit. Printre cele mai apăsătoare s-au numărat presiunea venită odată cu faima și modul în care a trebuit să gestioneze relația cu presa, aspecte care i-au pus la încercare echilibrul personal de-a lungul anilor.
"(Care a fost prețul pentru tine?) Popularitatea. Sunt…eram, acum sunt mai bine, eram o fire introvertită. Nu-mi plăcea în centrul atenției deloc, dar deloc. La 7-8 ani mergeam la Centrul Național de Tenis, jucam turnee, în parcarea din spate mă duceam să mă încălzesc să nu mă vadă nimeni. Mă ascundeam de oameni.
După prima finală de Grand Slam nu mi-a fost deloc ușor. Dorința oamenilor să vorbească cu mine, să facem poze, m-a copleșit atunci. Critica din presă nu am știut să o gestionez și am suferit mult. Mi-a fost greu pe partea asta, nu mai ai intimitate. A fost o schimbare majoră, dar presiunea mi-a plăcut întotdeauna", a spus Simona Halep, în cadrul unui podcast.

Simona Halep și Juan Martin del Potro, din nou pe teren împreună

Simona Halep și Juan Martin del Potro vor juca împreună un meci demonstrativ de dublu mixt la Chișinău, pe 23 mai, la inaugurarea Centrului Național de Tenis al Moldovei. La eveniment vor participa și Radu Albot și Lia Belibova, într-un moment special dedicat fanilor tenisului din regiune.
Un moment special pentru fanii tenisului din regiune va avea loc pe 23 mai, la Chișinău. Simona Halep și Juan Martin del Potro vor reveni pe teren pentru un meci demonstrativ organizat cu ocazia inaugurării noului Centru Național de Tenis al Moldovei.
Evenimentul este anunțat oficial de Federația de Tenis din Moldova, care a prezentat posterul ceremoniei de deschidere. În centrul imaginii apar patru jucători care vor participa la meciul demonstrativ de dublu mixt: Halep și Del Potro, alături de doi reprezentanți ai tenisului din Republica Moldova, Radu Albot și tânăra sportivă Lia Belibova.
Ilustrația posterului este realizată în stilul clasic al afișelor de tenis de la Roland Garros din anii 1930, un omagiu adus tradiției competițiilor europene pe zgură. Organizatorii spun că deschiderea noului complex va avea loc într-o atmosferă care îmbină istoria tenisului cu infrastructura modernă.
Prezența Simonei Halep la eveniment marchează o nouă apariție publică importantă după retragerea din tenisul profesionist. Fostul lider WTA a câștigat în carieră 24 de titluri la simplu, dintre care două trofee de Grand Slam, la Roland Garros și Wimbledon. De partea cealaltă, Del Potro rămâne unul dintre cei mai apreciați jucători ai generației sale, campion la US Open în 2009 și fost număr 3 mondial.
Cei doi nu vor fi la prima experiență de dublu mixt împreună. În 2018, Halep și Del Potro au făcut echipă la turneul de la Madrid Open, iar după acel meci românca spunea că și-ar dori să mai împartă terenul cu argentinianul și în viitor.
Ceremonia de inaugurare de la Chișinău va deschide oficial activitatea noului Centru Național de Tenis, iar doar două zile mai târziu, pe 25 mai, complexul va găzdui primul eveniment major: turneul internațional Moldova Open ATP Challenger 100. Biletele pentru ceremonia de deschidere și pentru meciul demonstrativ vor fi puse în vânzare în perioada următoare, organizatorii urmând să anunțe în curând data exactă a startului vânzărilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo