Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep a făcut cel mai așteptat anunț! Când revine pe teren: "Merg acolo cu multă încredere!"

Irina Aldea

Publicat 15/03/2021 la 15:36 GMT+2

Simona Halep se pregătește pentru revenirea în circuit. Campioana noastră va fi prezentă la turneul de la Miami, acolo unde va fi cap de serie numărul 3. Turnul din SUA va începe pe 23 martie.

Simona Halep

Credit imagine: Instagram

A treia jucătoare a lumii, Simona Halep, revine pe terenul de tenis după mai bine de o lună de la ultimul meci disputat în circuit. Campioana noastră a confirmat azi că va face deplasarea la turneul de la Miami, organizat în Florida. Simo a ratat turneele de la Doha și Dubai în urma unor dureri în zona lombară care au persistat. Acum, campioana noastră e pregătită de revenire.
"Mă duc la Miami. O să plec săptămâna viitoare. Îmi doresc tare mult să pot face câteva meciuri bune, pentru că am nevoie de meciuri oficiale. Am avut acum din nou o lună de pauză. Vreau să joc bine, vreau să fiu atentă pe ce am de făcut pe teren. Pe hard nu e ușor, mai ales în America, unde multe fete sunt acomodate deja, se antrenează acolo. Mă duc acolo cu multă încredere. Un rol important în luarea acestei decizii l-a avut Darren. A vrut foarte mult să joc la Miami pentru că e un turneu bun. E plăcut să participi la turneeele Mandatory", a spus Simona Halep pentru Digi Sport.
La ultima participare la Miami, în 2019 (turneul a fost anulat în 2020), Simona Halep a ajuns până în semifinale, dar acolo a cedat în fața Karolinei Pliskova. Simo a rememorat acel meci, dar a vorbit și despre siguranța pe care i-o oferă vaccinul anti-COVID-19: "Știu că m-a durut puțin genunchiul, am avut și un bandaj. Pliskova a servit foarte bine, returul meu nu a fost atât de bun. La US Open nu m-am dus, am renunțat din teamă. Recunosc! Acum am și făcut virusul, am și vaccinul, așa că totuși sunt un pic mai safe decât în august când s-a jucat US Open", a mai spus Simona pentru sursa citată.

CAPII DE SERIE LA OPENUL DE LA MIAMI

  • 1 BARTY, ASHLEIGH (AUS)
  • 2 OSAKA, NAOMI (JAP)
  • 3 HALEP, SIMONA (ROM)
  • 4 KENIN, SOFIA (SUA)
  • 5 SVITOLINA, ELINA (UCR)
  • 6 PLISKOVA, KAROLINA (CEH)
  • 7 WILLIAMS, SERENA (SUA)
  • 8 SABALENKA, ARYNA (BEL)
  • 9 ANDREESCU, BIANCA (CAN)
  • 10 KVITOVA, PETRA (CEH)
  • 11 BERTENS, KIKI (OLA)
  • 12 BENCIC, BELINDA (ELV)
  • 13 BRADY, JENNIFER (SUA)
  • 14 AZARENKA, VICTORIA (BEL)
  • 15 MUGURUZA, GARBINE (SPA)
  • 16 KONTA, JOHANNA (ANG)

DIFERENȚE URIAȘE ÎNTRE PREMIILE OFERITE ÎN 2019 ȘI 2021 LA TURNEUL DE LA MIAMI

Premiile în bani au suferit în ultimul ani scăderi uriașe. De pildă, organizatorii turneului de la Miami au fost nevoiți să ia măsuri drastice în privința premiilor financiare și să aplice tăieri de până la 80% din recompensele bănești pe care jucătorii urmează să le primească în Statele Unite ale Americii.
2019
  • Premii totale: $16.7 million
  • Campion: $1,354,010
  • Finalist: $686,000
2021
  • Premii totale: $6.6 million
  • Campion: $300,110
  • Finalist: $165,000

PREMIILE OFERITE ÎN 2021 LA MIAMI OPEN

  • Campioni: $300,110
  • Finaliști: $165,000
  • Semi-finaliști: $93,000
  • Sfert-finaliști: $65,000
  • Optimi: $40,000
  • Turul 3: $26,000
  • Turul 2: $16,000
  • Turul 1: $10,000
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo